In studioul CNN din Los Angeles, celebrul prezentator american, in varsta de 77 de ani, i-a avut invitati in ultima sa emisiune pe prezentatorii si animatorii postului, veniti sa il omagieze pe cel care, de-a lungul carierei sale, potrivit unei biografii oficiale, ar fi realizat peste 40.000 de interviuri.

Larry King a precizat, atunci cand a anuntat incheierea emisiunii sale, ca va continua sa prezinte emisiuni speciale pe CNN.

Pe numele sau real Larry Zeiger, "Larry The King" - asa cum obisnuieste sa-i spuna presedintele venezuelean Hugo Chavez - s-a nascut in cartierul Brooklyn din New York si a devenit in ultimul sfert de secol una dintre cele mai celebre figuri din peisajul audiovizual american.

Incepand cu prima lui emisiune transmisa de CNN in 1985, realizatorul i-a avut ca invitati de-a lungul anilor pe toti presedintii americani, de la Gerald Ford la Barack Obama, dar si personalitati din numeroase alte domenii, precum Hugh Hefner, patronul grupului Playboy, boxerul Mike Tyson si liderul palestinian Yasser Arafat.

"Larry King Live" a fost introdusa recent in Guinness Book of World Records, fiind considerata cea mai lunga emisiune de televiziune moderata fara intrerupere de aceeasi persoana si difuzata in acelasi interval orar.