La reuniune vor participa ministrul Economiei, Giulio Tremonti, iar directorul general al Trezoreriei, Vittorio Grilli, va lua si el parte la eveniment, insa printr-o videoconferinta, potrivit unei surse oficiale italiane, citata de agentia de presa.

Diferenta dintre randamentul obligatiunilor statului italian cu scadenta la zece ani si cel al bondurilor germane de referinta a urcat astazi la un maxim istoric de 3,85 puncte procentuale, iar dobanda acelorasi titluri a depasit 6%, nivel nesustenabil pe termen lung.

Premierul Silvio Berlusconi s-a ferit sa faca prea multe declaratii in legatura cu acest subiect, inca de cand dobanzile au inceput sa creasca. El se va adresa insa Parlamentului, maine, pe tema crizei.

Desi Italia are o datorie publica de 120% din PIB, a doua tara din zona euro dupa Grecia, statul a evitat pana acum criza datoriilor datorita unui deficit bugetar relativ mic si a unui sistem financiar in general conservator.

Insa temerile legate de capacitatea guvernului de a face fata datoriei publice mari si de a implementa reformele dure pentru a revitaliza economia aflata in stagnare au generat tot mai multe turbulente pe pietele financiare.

Tremonti nelinisteste investitorii

De asemenea, pozitia incerta a lui Tremonti, care pare tot mai indepartat de premierul Berlusconi, a nelistit investitorii, deoarece ministrul Economiei este considerat un factor de stabilitate in guvernul de la Roma.

Cu obligatiuni de 1, 6 trilioane de euro pe piata si titluri in valoare de 157 miliarde de euro, ce vor ajunge la maturitate in acest an, intrarea Italiei intr-o criza de refinantare ar declansa probleme mult mai grave in zona euro decat in cazul Greciei, scriu jurnalistii de la Reuters.

Citeste si:

6 motive pentru care criza datoriilor din Europa abia incepe

Italia ar putea sa nu participe la transa din septembrie a imprumutului pentru Grecia