Noile masuri de sustinere destinate celor trei tari ar putea fi negociate si prezentate parlamentelor nationale, la pachet, pana cel tarziu in noiembrie.

Programul comun ar avea rolul sa sparga rezistenta la acordarea unor noi concesii Greciei, in special in randul parlamentarilor germani, prin prezentarea unei solutii cuprinzatoare care sa reprezinte un progres in rezolvarea crizei.

Initial, deciziile ar fi urmat sa fie luate in octombrie, dar autoritatile de la Berlin nu vor ca acordul sa aiba loc la summit-ul viitor al UE de la jumatatea lunii viitoare.

Inspectorii FMI, Bancii Centrale Europene (BCE) si ai Comisiei Europene, asa-numita troica, nu vor termina raportul referitor la Grecia inainte de 8 octombrie.

Potrivit Der Spiegel, concluziile preliminare ale troicii arata ca deficitul de fonduri al statului elen se ridica la aproape 20 de miliarde de euro, aproape dublu fata de estimarile initiale.

Totusi, Ministerul elen de Finante estimeaza acest deficit la 13,5 miliarde de euro, care urmeaza sa fie acoperit prin economii de 11,5 miliarde de euro si atragerea de venituri suplimentare de 2 miliarde de euro.