Lira sterlina a scazut cu 0,2%, la 1,3045 in Londra, si se indreapta spre cel mai abrupt declin de pe 9 mai. La doua saptamani dupa votul pentru iesirea din UE, lira s-a prabusit la minimul ultimilor 31 de ani, la 1,2798 dolari/lira.

Obligatiunile guvernamentale din Marea Britanie au crescut si au impins randamentele cu maturitate pe cinci ani la un minim record, in conditiile in care piata inca asteapta sa vada cum vor afecta economia masurile luate de banca centrala.

Pe langa reducerea dobanzii de referinta la un minim record, Banca Angliei va creste programul de achizitii de active la 435 de miliarde de lire incepand de luni. In general, masurile de stimulare tind sa deprecieze valuta prin cresterea lichiditatii din economie.

De la inceputul anului, lira sterlina a scazut in raport cu principalele 16 valute, iar peisajul economic pentru finalul anului nu pare sa fie mai bun, in conditiile in care Bloomberg estimeaza o scadere la 1,26 dolari/lira.

Deprecierea lirei aduce mai multi turisti in Marea Britanie

Pe fondul prabusirii lirei sterline, rezervarile de zboruri catre Marea Britanie au crescut semnificativ din 23 iunie, cand alegatorii au votat pentru iesirea tarii din UE (Brexit), informeaza BBC.

In cele 28 de zile care au trecut de la referendum, numarul rezervarilor aeriene a urcat cu 4,3%, mai ales cele din Hong Kong (30,1%), SUA (9,2%) si Europa (5%).

Compania de cercetare a pietei ForwardKeys a anuntat ca Brexitul "a avut un impact pozitiv rapid asupra turismului din Regatul Unit". ForwardKeys, care analizeaza zilnic 14 milioane de rezervari, pentru a aprecia viitoarele evolutii din turism, a precizat ca principalul factor al majorarii rezervarilor catre Marea Britanie este, probabil, cea mai favorabila rata de schimb din ultimele decenii.

Deprecierea lirei sterline reduce costul vacantei in Regatul Unit pentru vizitatorii straini. De asemenea, incertitudinile privind economia mondiala, atacurile teroriste din Franta si Belgia si intreruperile traficului aerian au stimulat turismul in Marea Britanie, apreciaza compania. Si rezervarile pentru lunile august, septembrie si octombrie sunt in crestere, arata datele ForwardKeys.

Compania aeriana British Airways a raportat cresterea cu o treime a clientilor din SUA care au cautat pe site-ul sau zboruri catre Marea Britanie, in perioada 27 iunie - 3 iulie. Site-ul Hotels.com a anuntat ca numarul clientilor din SUA care au cautat cazare pe site-ul sau a crescut cu 50% de la referendum.

"Deprecierea lirei sterline sprijina venirea turistilor in Marea Britanie, in special cei care cheltuie mult, cum sunt vizitatorii din China si SUA", se arata intr-un raport al site-ului de turism VisitBritain.

Sectorul turismului este al treilea mare angajator din Marea Britanie.