Finalizand adoptarea monedei unice europene de catre tarile baltice, dupa Estonia in 2011 si Letonia in 2014, Lituania se vede un simbol al integrarii economice si politice cu Occidentul, a declarat presedinta tarii, Dalia Grybauskaite.

"Aderarea marcheaza simbolic etapa finala a integrarii in Uniunea Europeana si reprezinta securitatea noastra, nu doar economica ci si politica", potrivit unui comunicat al Presedintiei.

Evenimentul conincide cu afirmarea rolului mai important jucat de membrii mai recenti ai UE, cu ex-premierul polonez Donald Tusk ales recent presedinte al Consiliului European, in timp ce Letonia preia la 1 ianuarie presedintia semestriala a Uniunii.

Tarile baltice, care au pus capat ocupatiei sovietice in anii ’90, dupa o jumatate de secol, au aderat la UE si NATO in 2004.

Potrivit unui sondaj publicat in noiembrie de banca centrala, 53% dintre cei 3 milioane de lituanieni sustin adoptarea euro si 39% sunt impotriva.

Ministrul lituanian de Finante Rimantas Sadzius a estimat recent ca securitatea se afla printre motivele de sustinere de catre populatie a adoptarii euro.

Intrarea in zona euro a Lituaniei va influenta sistemul de votare in consiliul guvernatorilor Bancii Centrale Europene (BCE). Totodata, Lituania s-a angajat sa contribuie cu cateva sute de milioane de euro la fondul european de salvare, pentru sustinerea tarilor indatorate din sudul Europei.