Ultime negocieri cu Uniunea Europeană (UE) în vederea ajungerii la un acord de liber-schimb nu au fost finalizate, în pofida apropierii sfârşitului perioadei de tranziţie post-Brexit - la miezul nopţii de 31 decembrie spre 1 ianuarie -, momentul care va marca plecarea Regatului Unit din piaţa unică.

”Indiferent care va fi rezultatul negocierilor noastre, există schimbări sigure, în vederea cărora întreprinderile trebuie să se pregătească de pe acum”, a subliniat ministrul însărcinat cu coordonarea acţiunii Guvernului în Brexit, Michael Gove, potrivit News.ro.

Cu patru săptămâni înaintea termenului limită, ”nu este timp de pierdut”, a avertizat el.

În timp ce Londra şi Bruxellesul depun ultime eforturi pentru a-şi depăşi diferendele şi a se pune de acord asupra viitoarelor lor relaţii, ministrul britanic însărcinat cu Întreprinderile Alok Sharma a anunţat că a trimis mesaje unui număr de aproape cinci milioane de companii, în care le avertizează asupra provocărilor viitoare.

Noua noastră ieşire din piaţa unică şi din Uniunea Vamală a UE se profilează la orizont”, avertizează el.

”În momentul în care intrăm în ultimia linie dreaptă, întreprinderile trebuie să se asigure că sunt deplin pregătite de noile reguli şi oportunităţile pe care le va aduce faptul de a fi o naţiune comerciantă independentă”, spune el.

”Schimbările în modul în care britanicii fac comerţ cu Europa vor antrena probabil perturbări pe termen scurt la frontieră”, avertizează ministrul.


Centru de operaţiuni pentru controlul mişcării bunurilor şi persoanelor la frontieră

Guvernul britanic a început, de asemenea, să implementeze un centru de operaţiuni care să controleze mişcarea bunurilor şi persoanelor la frontieră.

Acest centru, care va funcţiona 24 de ore din 24, şapte zile pe săptămână, are ca scop să furnizeze informaţii în timp real care să le permită autorităţilor să reacţioneze rapid pentru a limita perturbările la frontieră.

Începând din iulie, importurile Regatului Unit din UE urmează să aibă, pentru prma oară, nevoie de declaraţii de securitate - o posibilă cauză a unor întârzieri.

Schimbările în modul de a face comerţ cu Europa vor antrena, probabil, perturbări pe termen scurt la frontieră. Cu toate acestea, printr-un acces la informaţii şi cu ajutorul unor informaţii clasificate de mai bună calitate decât înainte, Guvernul va fi în măsură să asigure fluiditatea circulaţiei mărfurilor şi persoanelor şi să ne facă ţara mai sigură”, dă asigurări Guvernul într-un comunicat.

În cazul unui ”no deal”, schimburile comerciale ale regatului cu Uniunea urmează să se desfăşoare în baza reglementărilor Orgaizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) - ceea ce înseamnă taxe vamale costisitoare, care pot provoca un şoc economic.

Însă, chiar şi în cazul unui acord fără taxe vamale şi cote, întreprinderile vor fi supuse unor noi proceduri administrative care consumă timp şi unor noi controale.

Negocierile - pe care le poartă în prezent la Londra Michel Barnier şi David Frost - se lovesc în continuare de garanţiile cerute de UE în domeniul concurenţei, soluţionarea diferendelor în viitorul acord şi accesul pescarilor europeni în apele britanice.