În pofida eforturilor depuse de-a lungul zilei de guvern pentru a i se opune, amendamentul a fost adoptat cu 309 voturi pentru şi 305 împotrivă la finalul dezbaterilor care au durat mai multe ore, în cadrul examinării unui proiect de lege guvernamental asupra Brexit-ului. Theresa May dispune de o slabă majoritate de numai 13 voturi în Camera Comunelor.

Acest amendament, propus de un deputat al majorităţii conservatoare, fostul procuror general Dominic Grieve, prevede că orice acord final încheiat cu Bruxellesul trebuie ratificat de un vot cu caracter obligatoriu al Parlamentului de la Westminster.

Adoptarea lui ilustrează poziţia dificilă a premeirului Theresa May care, după rezultatul surprinzător la legislativele din iunie şi pierderea majorităţii guvernamentale, poate fi înlăturată din funcţie printr-o frondă parlamentară.

Înfrângerea de miercuri, prima din cadrul examinării proiectului de lege, vine să umbrească dinamica pozitivă declanşată vineri odată cu încheierea unui compromis cu Bruxellesul privind condiţiile Brexit-ului.

De asemenea, intervine într-un moment delicat pentru premierul britanic, pentru că joi se deschide la Bruxelles un summit european de două zile care trebuie, mai ales, să decidă trecerea la faza a doua a discuţiilor despre Brexit, legate de viitoarele relaţii comerciale dintre Londra şi UE.

Deputații cer “urgent” un acord post-Brexit cu UE

Comisia pentru controlul Trezoreriei a Camerei Comunelor avertizează că Marea Britanie trebuie să obţină cât mai repede un acord în privinţa unei perioade de tranziţie post-Brexit pentru a evita grave repercusiuni asupra economiei.

Un acord de principiu legat de o tranziţie asigurând pentru un timp limitat un status-quo în relaţiile cu Uniunea Europeană "este de acum urgent", estimează acest raport elaborat de influenta comisie ce reuneşte deputaţi de toate orientările.

Ei insistă asupra necesităţii unei tranziţii care să fie suficient de simplă pentru "a fi negociată în câteva săptămâni" cu scopul de a oferi mai mult timp negocierilor comerciale propriu-zise.

Miza este de cea mai mare importanţă, reaminteşte raportul, pentru că economia ar avea totul de pierdut dintr-o trecere la Brexit, prevăzut la sfârşitul lui martie 2019, fără un acord, ce ar avea un impact "tragic" asupra întreprinderilor.

Comisia cere chiar ca guvernul să fie pregătit să accepte termenii propuşi de UE privind tranziţia, evitând lungi dezbateri dăunătoare economiei.

"Există un preţ de plătit pentru stabilitate şi siguranţă", a subliniat preşedinta Comisiei pentru controlul Trezoreriei, Nicky Morgan.

Premierul conservator Theresa May a promis că va încerca să obţină cât mai rapid un acord de principiu asupra tranziţiei care va fi limitată la doi ani. Liderii europeni ar urma să dea undă verde, vineri cu prilejul unui summit la Bruxelles, lansării discuţiilor privind această perioadă de tranziţie şi apoi asupra schiţei viitoarei relaţii comerciale dintre UE şi Marea Britanie.

Comisia pentru controlul Trezoreriei se alătură exigenţelor patronatului britanic care avertizează în legătură cu riscul pierderii locurilor de muncă şi investiţiilor în lipsa unei clarificări rapide privind tranziţia. Raportul merge până la a sugera instituirea unei faze de adaptare, după tranziţie, pentru sectorul financiar, foarte sensibil la posibile deplasări de activităţi spre Europa.

Un divorţ fără concesii ar fi sinonim cu întoarcerea la regulile OMC, cu mult mai puţin favorabile decât piaţa unică, precum şi cu complicaţii administrative pentru întreprinderi, în special pentru cele 130.000 de societăţi, cel mai frecvent IMM-uri, care fac comerţ numai cu UE şi nu au nicio experienţă în formalităţile vamale, explică raportul.