Riscurile legate de criza financiara "care continua" deturneaza atentia "de la modificarile climatice, in contextul in care evenimente meteorologice extreme sunt in desfasurare", scriu experti din cadrul WEF, care organizeaza anual, la sfarsitul lui ianuarie, cunoscutul Forum de la Davos, transmite Mediafax. 

Dupa un 2012 marcat de uraganul Sandy si inundatii in China, expertii apreciaza ca o crestere a emisiei de gaze cu efect de sera este deosebit de ingrijoratoare si denunta incapacitatea lumii de a "se adapta la modificarile climatice", ceea ce antreneaza un risc de mediu ale carui "efecte vor fi tot mai marcante in urmatorul deceniu". 

Lee Howell, director general WEF, a declarat ca "rezilienta nationala fata de riscurile mondiale trebuie sa fie o prioritate".  In opinia lui Axel Lehmann, insarcinat cu controlul riscurilor in cadrul companiei elvetiene Zurich Insurance Group, a venit "vremea actiunii", din cauza "cresterii costurilor legate de evenimente ca uraganul Sandy, a unor imense pericole care vizeaza natiuni insulare si comunitati de coasta si a absentei unor solutii la emisiile de gaze cu efect de sera". 

Potrivit lui John Drzik, director general la Oliver Wyman Group, o firma internationala de consultanta, "doua furtuni, una de mediu si cealalta economica, vor sfarsi prin a intra in coliziune, daca nu alocam resursele necesare in vederea reducerii riscului, in crestere, reprezentat de evenimente climatice severe. Prosperitatea generatiilor viitoare este cea care ar putea sa fie amenintata". 

Experti din cadrul WEF stigmatizeaza totodata un nou fenomen, cunoscut sub numele de "incendii cibernetice salbatice", provocat pe Internet de evenimente ca "un film critic la adresa islamului pe YouTube", care se concretizeaza prin revolte. 

"Intr-o lume in care rolul traditional de paznici jucat de mass-media isi pierde importanta", este necesar a se reflecta la mijloacele de stingere a acestor "incendii", apreciaza WEF. 

Alt risc denuntat in 2013 de catre WEF este cel al sanatatii marcate de "o rezistenta la antibiotice", care "risca sa dea o lovitura de gratie sistemelor noastre de asigurari de sanatate vlaguite".  Tot in lumea sanatatii, WEF releva propagarea unor pandemii, "favorizate de o lume hiper-conectata".