ONS arata ca intre 1 aprilie 2014 - 31 martie 2015 imigratia neta a fost de 330.000 de persoane, comparativ cu 236.000 in perioada similara anterioara. 

Numarul imigrantilor in intervalul 1 aprilie 2014 - 31 martie 2015 a fost de 636.000 (in crestere cu 84.000 fata de perioada similara anterioara), iar cel al emigrantilor de 306.000 (in scadere cu 9.000). 

Intre 1 aprilie 2014 si 31 martie 2015, imigratia neta a cetatenilor UE in Marea Britanie a crescut la 183.000 persoane (cu 53.000 mai multe decat in intervalul 1 aprilie 2013 - 31 martie 2014), iar a cetatenilor non-UE la 196.000 (cu 39.000 mai multe persoane)

53.000 de romani si bulgari au ajuns in Marea Britanie (dintre care 42.000 pentru a munci), numar aproape dublu fata de cei 28.000 inregistrati intre 1 aprilie 2013 - 31 martie 2014. 

Dintre cetatenii UE care au venit in Regat, intre 1 aprilie 2014 si 31 martie 2015, 61% au un loc de munca permanent, iar 39% intentioneaza sa-si caute un job mai degraba decat sa dea curs unei oferte de angajare.

David Cameron este supus presiunilor pentru a-si respecta promisiunea facuta in 2010 de a reduce imigratia neta anuala in Marea Britanie sub nivelul de 100.000 de persoane. 

Grupul de lobby Institute of Directors a criticat obiectivul lui Cameron, sustinand ca este nerealizabil si ca prin masurile adoptate se creeaza instabilitate pentru companiile britanice.