Angela Merkel a aratat ca este nevoie de modificarea tratatului Uniunii Europene pentru consolidarea institutiilor UE si aplicarea unor reglementari mai stricte referitoare la bugete, pentru "a creste rezistenta zonei euro la criza".

"Germania considera necesar in acest context sa arate pietelor si opiniei publice ca zona euro va ramane unita, ca euro trebuie protejat, dar si ca suntem pregatiti sa cedam un pic din suveranitatea nationala", a spus Merkel intr-o conferinta de presa comuna cu premierul irlandez Enda Kenny.

Ea a adaugat ca Germania vrea o Uniune Europeana puternica si o zona euro la fel de puternica, generatoare de incredere pe pietele internationale.

Germania, cel mai mare contributor la programele de salvare a tarilor cu datorii mari din zona euro, promoveaza planuri de modificare a reglementarilor UE.

Premierul britanic David Cameron a respins propunerea lui Merkel de modificare a tratatului, afirmand luni ca criza ofera ocazia ca Bruxelles-ul sa returneze statelor o parte din prerogative.

Cancelarul german a explicat ca modificarea tratatului ar implica un rol de interventie si supraveghere in privinta stabilirii bugetelor nationale, dar cu flexibilitate pentru aplicarea unor strategii bugetare proprii. "Avem un interes absolut pentru intarirea in continuare a UE si stabilitatea zonei euro", a declarat Kenny. El a adaugat ca chiar si asa orice pasi catre modificarea majora a tratatului ar fi foarte dificila.

Merkel a lasat de inteles ca, la ora actuala, tratatele actuale nu permit Bancii Centrale Europene (BCE) sa rezolve problema euro.

Citeste si:

Liderii UE mai au doar patru saptamani pentru a salva zona euro

Soros salveaza China. De ce are Beijingul nevoie de miliardele magnatului american