Bruxellesul vrea un acord cu privire la modul în care va fi calculată factura - ce va fi plătită în euro - înainte ca negocierile să treacă la faza relaţiei viitoare dintre regat şi Uniune.

”Vom discuta acest lucru foarte, foarte atent, pentru ca în acest stadiu nu ne angajăm. Nu va exista (din partea Londrei) o sumă până în octombrie sau noiembrie”, a declarat ministrul Brexitului pentru postul de radio BBC.

De asemenea, el a apreciat că orice tranziţie în vederea Brexitului se va încheia până la viitoarele alegeri, prevăzute în mai 2022, şi că o eventuală tranziţie ar urma să dureze aproximativ doi ani.

Trebuie să se încheie până în alegeri. Aş spune că cel mai probabil va dura aproximativ doi ani, poate un pic mai puţin”, a declarat ministrul referindu-se la o perioadă de tranziţie.

Davis nu a dat însă un răspuns definitiv problemei dacă Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) de la Luxemburg va fi arbitrul pe perioada unui acord privind o uniune vamală.

Însă el a anunţat că Londra îşi va prezenta propunerile cu privire la arbitrajul internaţional după Brexit.