Potrivit CNN Money, este mai greu sa avansezi in America decat in majoritatea celorlalte tari dezvoltate. Spre exemplu, cei care sunt nascuti in Japonia, Germania, Australia si tarile scandinave au un drum mai usor de parcurs, se arata in cercetarea economistului Miles Corak, de la Universitatea din Ottawa.

Dintre principalele state dezvoltate, numai Italia si Marea Britanie dau dovada de o mobilitate economica mai mica. Economistii pun aceste rezultate pe seama inegalitatii sociale, a educatiei, situatiei familiale si a politicilor sociale, toate capitole unde Statele Unite nu stau deloc bine.

Cercetarea masoara “elasticitatea castigurilor dintre generatii”, un tip de mobilitate economica ce analizeaza corelatiile dintre suma de banii pe care parintii generatiei tinere de acum o castigau, comparativ cu salariile copiilor acestora de azi. Studiul s-a efectuat in mai multe tari, dar economistii nu au ajuns inca la o concluzie care sa explice diferentele si de ce in unele statea aceasta mobilitate este mai mare decat in altele.

Exista insa si cateva puncte comune iar situatia din America, mai putin roz decat s-ar crede, este explicata de cativa factori.

Unul dintre acestia este inegalitatea sociala. Cu cat aceasta este mai mare, cu atat sunt mai putine sanse ca tinerii sa reuseasca sa avanseze si sa-si depaseasca din conditiile mediului in care au crescut. Familiile mai instarite au posibilitatea sa le ofere copiilor invatamant privat si accesul la activitati extracurriculare, iar educatia este acum un factor mult mai important in obtinerea unei slujbe, decat era in urma cu 100 de ani.

Cei bogati pot investi mult mai multi bani in viitorul propriilor copii”, spune Corak. Este si explicatia pentru care China, India sau America de Sud nu se bucura de o mobilitate economica mai mare.

Un alt factor de interes este familia. Corak sustine ca o viata de familie stabila este strans legata de urcarea pe scara sociala. In SUA in schimb, exista o mare rata a divorturilor, iar familiile monoparentale si sarcinile la adolescente sunt la ordinea zilei.

In plus, redistribuirea averilor (prin taxe mai mari pentru cei bogati si investitii in ajutorarea saracilor) este de asemenea importanta pentru o mai buna mobilitate social-economica, e de parere Francisco Ferreira, economist la Banca Mondiala. In SUA, sistemul educational se bazeaza in primul rand pe fondurile provenite din taxele de proprietate, ceea ce amplifica inegalitatea, scrie CNN. In alte tari, se taxeaza toata lumea pentru educatie, dar fondurile se duc apoi catre acele institutii care au o nevoie de mai mare de bani.

Mitul reusitei din America nu mai este unul actual. Daca la sfarsitul anilor 1800, inceputul anilor 1900, SUA dispunea de o mobilitate foarte buna din aceste puncte de vedere, intre timp situatia s-a schimbat semnificativ.