Într-o ''declaraţie finală'', datată 3 mai şi distribuită presei, organizaţia clandestină spune ''că-şi desfiinţează structurile'' şi pune capăt oricărei activităţi politice''.

Înfiinţată în 1959, în timpul dictaturii lui Francisco Franco, ETA a ucis cel puţin 829 de persoane într-o campanie de asasinate şi atentate cu bombă în Spania şi în Franţa, în numele independenţei ''Euskal Herria'', formată din Ţara Bacilor spaniolă şi franceză, şi din Navarra.

Decimată ca urmare a arestării şefilor săi, respinsă de populaţie, organizaţia, clasată drept teroristă de către Uniunea Europeană, a renunţat deja la violenţă în 2011 şi şi-a predat armele în 2017.

ETA a mai făcut un pas anunţând într-o scrisoare, datată 16 aprilie şi publicată miercuri de presa spaniolă, că ''şi-a dizolvat complet toate structurile''.

Scrisoarea era destinată unor personalităţi care au încurajat-o să renunţe la violenţă, precum Kofi Annan, fost secretar general al ONU, sau Gerry Adams, fost lider al partidului irlandez Sinn Fein, potrivit unui membru al guvernului regional basc.

Joi, şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, a avertizat ETA că nu trebuie să spere la o scutire de pedeapsă pentru dizolvarea sa.

''Orice ar face, ETA nu va găsi nici o portiţă şi nici o scutire de pedeapsă pentru crimele sale'', a declarat Rajoy într-un discurs televizat rostit din Logrono (nord). ''Nu-i datorăm nimic şi nu trebuie să-i fim recunoscători pentru nimic'', a adăugat el.

''Orice proiect al ETA a fost un eşec răsunător. Ea n-a obţinut nimic asasinând sute de persoane, nici când a încetat să mai ucidă, deoarece capacitatea sa de acţiune a fost anihilată de către forţele de securitate, şi nu va obţine nimic cu noile operaţiuni de propagandă'', a mai spus Rajoy.

Odată cu ETA dispare şi lupta armată politică în Europa

Anunţând autodizolvarea sa, organizaţia separatistă bască ETA a bătut ultimul cui în sicriul violenţei politice armate în Europa Occidentală, strategie care a eşuat peste tot, notează experţi citați de AFP, scrie Agerpres.

În Germania cu Fracţiunea Armată Roşie (RAF), în Irlanda de Nord cu Armata republicană irlandeză (IRA), în Italia cu Brigăzile roşii (BR), în Franţa cu Acţiunea Directă (AD) sau Frontul corsican de eliberare naţională (FLNC), în Grecia cu organizaţia '17 noiembrie' şi acum în Spania cu bascii ETA, istoria grupărilor care au încercat să câştige independenţa cu ajutorul armelor, să învingă regimuri politice ori să le forţeze la concesii majore este una a eşecurilor succesive.

De altfel, recurgerea la terorism este întotdeauna sortită eşecului (...), pentru că doar o mică minoritate duce un război împotriva statului”, consideră Jacco Pekelder, profesor la Universitatea din Utrecht (Olanda), specialist în istoria violenţei politice. “Ei apelează la terorism pentru că nu reuşesc să obţină sprijinul propriilor comunităţi” şi “sunt rupţi de majoritatea oamenilor pe care pretind că îi reprezintă sau îi apără”, explică expertul citat.

“Nu există terorişti care să-şi fi atins obiectivele politice, în Europa sau în altă parte, probabil cu excepţia extremistului evreu care l-a asasinat pe Yitzhak Rabin pentru a sabota procesul de pace, ceea ce a reuşit”, remarcă Pascal Boniface, directorul Institutului pentru relaţii internaţionale şi strategice (IRIS). “Terorismul reuşeşte pe plan mediatic, marchează spiritele, dar eşuează politic”, punctează acesta.

În opinia spaniolului Diego Muro, membru al Centrului Handa pentru studiul terorismului şi violenţei politice la universitatea scoţiană St Andrews, “sfârşitul ETA marchează sfârşitul valului etno-naţionalist al terorismului care a început cu violenţa anti-colonialistă din a doua jumătate a secolului XX”.

Folosirea nediscriminatorie a violenţei s-a dovedit a fi deopotrivă ineficientă şi dăunătoare cauzei naţionaliştilor şi, cum o arată campaniile secesioniste paşnice din Europa, epoca în care puteau fi folosite metode coercitive pentru influenţarea politicilor publice a apus în mod evident”, adaugă expertul spaniol.

În Europa campaniile antiteroriste au dat cele mai bune rezultate acolo unde autorităţile au ştiut să ofere portiţe de scăpare activiştilor descurajaţi, celor care s-au disociat de grupările lor sau cercurilor de sprijin ale acestora. 'Atunci când violenţa politică a eşuat, teroriştii au nevoie de o ieşire onorabilă din strategia lor violentă. Este un proces lung şi dificil, ei pot avea impresia că au suferit o înfrângere grea, că toată viaţa lor s-a bazat pe o minciună, că cei morţi au murit în zadar', explică Jacco Pekelder.

La fel ca în Irlanda, în Ţara Bascilor slăbirea ramurilor armate a fost însoţită de un proces politic lent care, în timp ce activiştii cei mai radicali ispăşeau pedepse grele de închisoare, le-a permis celor mai puţin radicali să iasă din clandestinitate şi să intre pe scena politică.

În faţa unor forţe de poliţie tot mai eficiente şi consolidării cooperării europene, eşecurile mişcărilor armate din diferite ţări le-au determinat pe altele şi pe partizanii paşnici ai acestora să conştientizeze faptul că se afundă în impas.

Grupările teroriste încearcă să înveţe unele de la altele”, spune Diego Muro. “Au existat contacte între ETA şi IRA, între Sinn Fein şi Batasuna. Bascii au încercat să copieze tacticile şi strategiile mişcării republicane irlandeze”, notează analistul spaniol.

Pe 10 aprilie 1998, prin semnarea 'Acordului din Vinerea Mare', forţele politice din Irlanda de Nord au pus capăt unui conflict care a însângerat insula, făcând aproape 3.500 de morţi în 30 de ani.

Fondată în anul 1959, în timpul dictaturii lui Franco, ETA a ucis cel puţin 829 de persoane în campania sa de atentate şi asasinate în Spania şi Franţa.