"Aceasta înseamnă că economia germană a crescut pentru al zecelea an consecutiv. Este cea mai lungă perioadă de creştere înregistrată după reunificarea ţării" a subliniat Albert Braakmann, director în cadrul Oficiului federal de statistică, potrivit Agerpres.

Cu toate acestea, cifrele oficiale publicate miercuri sunt o dovadă a pierderii nete de viteză înregistrată de economia germană în ultimii ani, având în vedere că în 2017 PIB-ul Germaniei a crescut cu 2,5% în ritm anual, după care a urmat un avans de 1,5% în 2018.

"Deceniul de aur înregistrat de Germania se apropie de sfârşit", susţine Holger Schmieding, economist şef la banca Berenberg.

Tot potrivit unor estimări preliminare publicate miercuri, Germania a înregistrat în 2019 un excedent bugetar de 49,8 miliarde euro, sau 1,5% din PIB, mai puţin comparativ cu excedentul record de 62,4 miliarde euro, sau 1,9% din PIB, înregistrat în 2018.

De asemenea, exporturile Germaniei au crescut cu 0,9% anul trecut, după un avans de 2,1% în 2018, în timp ce importurile s-au majorat cu 1,9% anul trecut, după o creştere de 3,6% în 2018, a adăugat Oficiului federal de statistică.

Disputele comerciale, Brexitul, încetinirea economiei mondiale şi modificările din industria auto au afectat sectorul manufacturier din Germania în ultimii ani. În aceste condiţii, cererea internă, susţinută de nivelul redus al şomajului, ar urma să fie principalul pilon al creşterii economice atât în acest an cât şi anul viitor, susţine grupul german de asigurări Allianz, care se aşteaptă la un avans de 0,6% al PIB-ului Germaniei în 2020, urmat de un salt de 1,1% în 2021.