La sfarsitul celor patru zile de discutii de la Bruxelles, care s-au concentrat pe stabilirea pozitiilor in chestiuni-cheie, seful echipei de negociere a UE, Michel Barnier, a declarat ca exista o “divergenta fundamentala” privind modul de protejare a drepturilor cetatenilor UE care traiesc in Marea Britanie si a britanici din UE dupa Brexit, scrie News.ro.

El a insistat ca CEJ (Curtea Europeana de Justitie) ar trebui sa garanteze drepturile cetatenilor dupa Brexit.

Orice referire la drepturile europenilor implica supravegherea lor de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene”, a spus Barnier intr-o conferinta de presa comuna cu secretarul britanic pentru Brexit, David Davis.

De asemenea, el a cerut mai multa claritate in legatura cu pozitia britanica privind nota de plata si granita dintre Irlanda si Irlanda de Nord.

David a precizat, insa, ca s-au inregistrat progrese dupa discutii si ca intalnirile de saptamana aceasta, de la Bruxelles, au oferit “multe in legatura cu care sa fim optimisti”.

Oficialul a refuzat sa confirme ca Londra accepta in prezent ca va plati, in cele din urma, o suma la plecarea din UE. “Suntem o tara ce isi recunoaste responsabilitatile si drepturile internationale si vom incerca sa le exercitam pe toate in viitor”, a adaugat el.

Echipele de negociere au discutat despre drepturile cetatenilor, despre granita dintre Irlanda si Irlanda de Nord si despre nota de plata.

UE a avertizat ca discutiile nu vor trece la subiectul relatiei comerciale viitoare dintre Londra si blocul comunitar pana cand nu vor fi facute suficiente progrese in privinta celor trei prioritati stabilite. Cele doua tabere se intalnesc in fiecare luna timp de patru zile.

Pana acum, negocierile pentru Brexit par sa fi fost surprinzator de etanse, astfel ca nu au existat scurgeri de informatii, in pofida amplorii operatiunii.

In tabara britanica pare sa existe un sentiment de exasperare fata de sugestiile ca negociatorii sai sunt mai putin pregatiti decat cei europeni. Marea Britanie insista ca negociatorii sai sunt doar mai putin dispusi sa se concentreze pe documente de pozitie detaliate, pe care sa le publice.

Franta: Londra trebuie sa plateasca ceea ce datoreaza UE, conditie pentru lansarea negocierilor comerciale

Marea Britanie trebuie sa plateasca ceea ce datoreaza UE, ca o conditie pentru inceperea negocierilor comerciale post-Brexit, a declarat ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, citat de Politico.

“Putem dezbate intotdeauna suma, dar situatia ramane ca Marea Britanie trebuie sa plateasca ceea ce datoreaza bugetului Uniunii Europene – este o conditie nenogaciabila la inceputul discutiilor” privind Brexit, a subliniat oficialul.

Consensul in randul negociatorilor UE este ca Marea Britanie va datora cel putin 65 de miliarde de euro, tinand cont de proportia sa in bugetul comun al UE care a fost trasat deja pentru pana in 2020.

Altii, inclusiv Le Maire, estimeaza ca nota de plata ar putea ajunge la 100 de miliarde de euro sau mai mult, daca sunt luate in calcul si alte datorii.

“Marea Britanie are de platit o suma restanta catre bugetul UE de 100 de miliarde de euro”, a spus ministrul francez.

Diplomatii UE au avertizat ca seful echipei de negociere, Michel Barnier, este pregatit sa tergiverseze discutiile, daca Londra nu prezinta propuneri pentru calcularea obligatiilor sale financiare catre blocul comunitar.