China obtine prin aceasta achizitie o pozitie inedita la Hollywood si spera sa isi sporeasca influenta culturala, asa cum au declarat in mod oficial conducatorii comunisti ai acestei tari. 

Grupul Wanda, cu o cifra de afaceri anuala de 16,7 miliarde de dolari, care detine si administreaza 86 de multiplexuri si 730 de ecrane in China, hoteluri de lux si magazine, afirma ca va fi de acum inainte un actor "cu adevarat mondial", gratie acestei tranzactii de 2,6 miliarde de dolari. 

"Aici este vorba de finantari chinezesti care au potentialul de a deschide accesul pe piata celei de-a saptea arte, in America de Nord", a declarat Teng Jimeng, specialist in cinematografie la Universitatea de studii straine din Beijing. 

"Acest fapt va permite Chinei sa exercite un fel de soft power (capacitatea de a influenta prin mijloace non-coercitive, precum cultura, n.r.), prin administrarea acestui tip de lant (international) de sali de cinema", a adaugat el. 

Grupul a fost infiintat de Wang Jianlin, un magnat chinez clasat pe locul al saselea in topul celor mai bogati oameni de afaceri din China, potrivit institutului Hurun. 

AMC administreaza la randul sau un imperiu alcatuit din 346 de multiplexuri din America de Nord (Statele Unite si Canada), care totalizeaza peste 5.000 de ecrane, dintre 2.336 sunt ecrane 3D si 128 sunt ecrane IMAX. Aproximativ 200 de milioane de spectactatori au vazut cel putin un film in salile AMC in anul 2011. 

Avantul incasarilor cinematografice din China este sustinut de cresterea rapida a clasei mijlocii, care apreciaza iesirile in weekend in noile centre comerciale, unde sunt amplasate aceste multiplexuri.  In ciuda pretului relativ ridicat al biletelor, publicul chinez a apreciat de exemplu pelicula "Avatar" (totalul biletelor vandute a depasit 200 de milioane de dolari), filmul "Kung Fu Panda 2", dar mai ales lungmetrajele 3D precum versiunea recenta a filmului "Titanic". 

China isi protejeaza industria cinematografica limitand la 20 pe an - un numar derizoriu - numarul filmelor straine distribuite pe teritoriul ei. Insa, potrivit lui Teng Jimeng, achizitionarea companiei AMC de catre grupul Wanda ar putea aduce modificari importante.