Spania a intrat in criza cu o datorie publica de 40% din PIB, comparativ cu o medie de 70% la nivelul zonei euro.

Comisia Europeana anticipeaza ca nivelul datoriei publice spaniole va urca la 78% la sfarsitul lui 2013, iar Moody’s a avertizat ca Spania pierde unul dintre principalele sale avantaje, transmite Bloomberg.

La nivelul zonei euro, CE estimeaza ca ponderea datoriilor publice in PIB-ul regiunii va atinge 91%.

"Timpul lucreaza impotriva Spaniei, iata de ce deficitul bugetar trebuie redus semnificativ, inainte ca ponderea datoriei publice in PIB sa atinga pragul critic de 100%", a declarat Georg Grodzki, seful deparatamentului de cercetare la compania Legal&General Investment Management, in Londra, care administreaza active de 515 miliarde de dolari.

Potrivit estimarilor CE, datoria Spaniei se va dubla fata de 2008, in timp ce cea a Italiei va urca cu numai 13 puncte procentuale, la 119% din PIB.