"Un «Grexit» (Grecia plus exit), cum i se spune, ar fi devastator pentru Grecia si ar prejudicia Europa", spune Samaras. "Miscarile sociale ar putea deveni foarte contagioase in celelalte tari europene", adauga premierul grec, potrivit AFP.

"Combinat cu instabilitatea din Orientul Apropiat si Mijlociu, acest lucru ar putea deveni un cosmar geopolitic, care ar depasi frontierele grecesti. Sa adaugam, bineinteles, reactia pietelor financiare, care ar anticipa iesirea altor tari, provocand un efect de domino", continua Samaras.

Premierul grec, care urmeaza sa se intalneasca vineri cu cancelarul german Angela Merkel si sambata cu presedintele francez François Hollande, le va explica acestora "cu toate detaliile necesare, ca Grecia poate sa reuseasca si ca este pe calea schimbarii".

In interviuri publicate simultan de cotidienele germane Süddeutsche Zeitung si Bild, Samaras a oferit totodata asigurari ca Grecia va "actiona" si "se va transforma".

Insa "pentru atingerea obiectivelor noastre este necesara reluarea (cresterii) economice", subliniaza el pentru Le Monde, preluat de Mediafax.

"Noi nu discutam finalitatile programului" de redresare cerut de catre UE, continua el. "Noi vrem doar sa fim siguri ca le vom atinge, mentinand coeziunea sociala (...). Dar avem nevoie de o bula de oxigen pentru a ne trage sufletul", a insistat premierul Greciei.

"Purtam batalii multiple pe numeroase fronturi, si anume impotriva unei recesiuni devastatoare, impotriva invadarii unei situatii psihologice negative, impotriva extremismului, impotriva demagogiei populiste. Iar toate acestea intr-un context geopolitic de instabilitate in crestere, cu mii de imigranti clandestini care incearca sa ne treaca frontierele", insista seful Guvernului grec.