Oficiali UE consideră confuz şi haotic comportamentul Marii Britanii: “Britanicii vor ajunge să considere Brexitul o mare greşeală”

Brexit
Oficiali europeni consideră confuz şi haotic comportamentul Marii Britanii în cadrul negocierilor cu privire la Brexit, potrivit unui document aparţinând Guvernului irlandez divulgat în presă, relatează The Associated Press, preluată de News.ro.
Radiodifuzorul irlandez RTE a dezvăluit joi detalii dintr-un document confidenţial aparţinând Ministerului irlandez de Externe care compilează rapoarte ale unor diplomaţi irlandezi aflaţi în post în întreaga Uniune Europeană (UE).
Potrivit unui astfel de raport, adjunctul ministrului ceh de Externe Jakub Durr spune că ”îi este milă de ambasadorii britanici din UE care încearcă să comunice un mesaj coerent, în timp ce acasă domneşte confuzia politică”.
Oficiali guvernamentali letoni consideră, de asemenea, că ”cea mai mare problemă este situaţia politică haotică din Guvernul Regatului Unit”.
Ian Forrester, un judecător britanic la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ), a deplâns ”calitatea politicienilor de la Westminster” într-o reuniune, la Luxemburg, şi se întreabă dacă publicul britanic nu va ajunge să considere Brexitul ”o mare greşeală”.
Marea Britanie urmează să prăsească Uniunea Europeană în martie 2019, însă negocierea divorţului s-a blocat în probleme precum valoarea facturii pe care o are de plătit Londra la ieşirea din Uniune şi statutul frontierei dintre regat şi Irlanda, un stat membru UE.
Oficiali europeni şi-au exprimat frustrarea din cauză că Londra nu face propuneri concrete în vederea deblocării negocierilor.
Politicieni irlandezi mai ales îndeamnă Londra să spună cum va menţine frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda liberă, fără vămi şi alte bariere, după Brexit.
Ministerul irlandez de Externe a refuzat să comenteze pe tema dezvăluirilor.
Biroul premierului britanic Therea May a refuzat de asemenea să comenteze cu privire la documentele divulgate, însă a insistat că ”Guvernul munceşte din greu în pregătirea Brexitului”.
Pe acelasi subiect:
Prima pagina pe scurt:
Orientul Mijlociu şi Golful Arabiei, în preferințele românilor pentru vacanțe. Căutările de bilete de avion pentru destinaţii exotice au crescut cu până la 400%
Liberalizarea prețurilor la energie. Ce pași trebuie să urmeze cei care vor să încheie un nou contract de electricitate pe piaţa liberă
Salariaţii din Capitală au rămas mai puțini după pandemie, dar câștigă mai mult față de 2019. Ce salarii primesc bucureștenii
