Planul ministrului Delphine Batho ar lasa in intuneric cladiri precum cel mai important magazin Louis Vuitton si casa de cabaret Lido de pe Avenue des Champs Elysees, scrie Mediafax.

Luminile in aceste locatii vor fi stinse in intervalul orar 1:00-7:00 incepand din iulie, daca propunerea este aprobata. 

Masura ar trebui sa fie aplicata in toate orasele si satele din Franta, cu scopul de a economisi energie si bani, dar si de a arata "moderatie", a afirmat ministul. 

Sectorul de retail a reactionat la planurile ministrului energiei, afirmand ca acestea nu tin cont de imaginea Frantei ca cea mai importanta destinatie turistica din lume. Noua regula, care se adauga interdictiilor in vigoare privind deschiderea magazinelor duminica si cumparaturile noaptea, va afecta afacerile intr-un moment economic dificil pentru tara. 

"Grozav! Un alt mesaj pozitiv transmis cetatenilor si turistilor: orasul va fi in intuneric! Suntem gata sa facem eforturi, dar guvernul merge pe muchie de cutit intre moderatie si austeritate. Cu siguranta putem gasi solutii de protejare a mediului fara un impact atat de puternic asupra societatii si economiei", a declarat Sofy Mulle, vicepresedinte al Consiliului de Comert din Franta, organizatie care reprezinta toti cei 650.000 de retaileri francezi.

Ideea cu stingerea tuturor luminilor are sustinere din partea guvernarii presedintelui Francois Hollande, scrie Bloomberg.