Unul dintre aceşti câştigători este Qin Yinglin preşedintele companiei Muyuan Foodstuff Co. a cărui avere s-a mărit de peste patru ori în acest an ajungând la 8,6 miliarde dolari. Este averea cu cea mai rapidă creştere din Bloomberg Billionaires Index, un clasament al celor mai bogaţi 500 de oameni ai planetei, potrivit Agerpres.

Preţurile angro la carnea de porc s-au dublat în acest an, potrivit datelor Ministerului chinez al Comerţului, ceea ce a alimentat cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din ultimii şapte ani în condiţiile în care epidemia de pestă porcină africană a condus la sacrificarea a milioane de porci.

Profitul companiei Muyuan Foodstuff Co. a crescut cu 260% în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, în principal ca urmare a creşterii preţului la carnea de porc. Această companie şi alţi mari producători şi-au majorat cota de piaţă pe seama micilor firme care au fost nevoite să îşi vândă afacerile din cauza pierderilor, susţin analiştii de la Fitch Ratings.

"Unele companii sunt într-o situaţie dificilă pentru că nu pot să îşi reproducă efectivele de porci. Însă alte companii trec printr-o perioadă de profitabilitate excelentă", subliniază analistul Fitch, Li Chen.

Născut în 1965 în provincia Henan şi absolvent al Universităţii agricole din Henan, Qin Yinglin a lucrat timp de trei ani după absolvirea facultăţii la o companie de stat după care şi-a început propria afacere de creştere a porcilor în oraşul său natal Nanyang. Când a început avea doar 22 de porci, iar acum compania sa Muyuan sacrifică aproximativ cinci milioane de porci pe an.

Într-un interviu acordat în primăvară cotidianului South China Morning Post, Qin Yinglin a subliniat că firma sa a început să dezinfecteze camioanele, să sterilizeze termic furajele pentru animale şi să filtreze aerul în fermele de porci pentru a împiedica răspândirea pestei porcine.

Qin Yinglin nu este singurul care a câştigat de pe urma epidemiei de pestă porcină. Alţi câştigători sunt grupul WH Group din Hong Jong, cel mai mare producător din carne de porc, şi New Hope Group, un crescător de porci şi producător de furaje pentru animale. Preşedintele companiei New Hope, Liu Yonghao, are în prezent o avere estimată la 11 miliarde dolari, aproape dublă faţă de cea de la finele lui 2018.