Debutul Allegro ar putea reprezenta un punct de cotitură pentru operatorul bursier polonez, care se luptă să atragă noi listări şi se confruntă cu o scădere a cifrei de afaceri. Flotarea Allegro ar urma să atragă mai multe companii la Bursa de la Varşovia.

"Începând din această după amiază, ne vom concentra din nou pe clienţi, pe vânzători, pe angajări", a afirmat directorul general al Allegro, Francois Nuyts, la o conferinţă de presă, scrie Agerpres.

La deschiderea şedinţei bursiere de luni, acţiunile Allegro se tranzacţionau la 65 zloţi (17,19 dolari), după ce preţul stabilit pentru IPO a fost de 43 zloţi per titlu.

Allegro, înfiinţată în urmă cu peste 20 de ani pentru a rivaliza cu eBay, devine cea mai mare companie de la Bursa de la Varşovia, detronând dezvoltatorul de jocuri video CD Projekt RED, creatorul jocului de succes internaţional "The Witcher".

Allegro a cunoscut o creştere remarcabilă, cifra de afaceri înregistrând un avans de 19% în 2018, de 31,1% în 2019 şi de 51,8% în cursul primelor şase luni ale acestui an. De asemenea, profitul net a ajuns la 289,7 milioane zloţi (65 milioane euro) în primul semestru, faţă de 195,7 milioane zloţi în perioada similară a anului trecut.

Societatea deţine un depozit de mărime medie şi intenţionează să deschidă unul mai mare, precum şi patru mai mici, însă peste 90% dintre produsele vândute nu trec niciodată prin depozit, ci merg direct de la vânzător la cumpărător.

"Aceasta este o adevărată inovaţie a Allegro", declară François Nuyts, făcând referire la alţi giganţi mondiali care vând via platformele lor şi stochează produsele în mai multe depozite.