"Poziţia Poloniei şi Ungariei rămâne clară. Aşteptăm propuneri din partea preşedinţiei germane" a Uniunii Europene, le-a declarat, luni seară, purtătorul de cuvânt al executivului de la Varşovia, Piotr Muller, jurnaliştilor, la finalul unei întâlniri de lucru la Varşovia între premierul polonez şi cel ungar.

Mateusz Morawiecki şi Viktor Orban au "discutat despre variantele strategice de negociere" asupra bugetului european, în perspectiva viitorului summit UE, a subliniat el, potrivit Agerpres.

Criticate frecvent de Bruxelles pentru reformele lor acuzate că sabotează valorilor democratice, Polonia şi Ungaria au blocat adoptarea bugetului multianual şi a planului de relansare europeană post-COVID.

Cele două ţări se opun mecanismului care permite să fie private de fonduri în cazul încălcării statului de drept (independenţa justiţiei, politica anticorupţie), considerând că se aduce atingere independenţei lor.

Această dispută provoacă nemulţumirea profundă a unor ţări membre care aşteaptă cu nerăbdare să profite de planul de relansare destinat economiilor afectate de pandemia de COVID-19.

Premierul polonez urmează să discute marţi prin videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi apoi cu "câţiva şefi de guvern" pe această temă, a adăugat Piotr Muller.