Anunţul survine după ce în iunie autorităţile din regat au ridicat interdicţia impusă femeilor de a conduce maşini.

La mai puţin de 24 de ore după ce a publicat anunţurile, compania low-cost primise aproape 1000 de candidaturi din partea sauditelor pentru posturi de copilot, a precizat joi pentru France Presse un purtător de cuvânt al Flynas.

"Flynas doreşte să le confere femeilor saudite mai multă putere şi să le încurajeze să joace un rol mai important în transformarea regatului", potrivit unui comunicat al companiei aeriene, care menţionează că "femeile sunt esenţiale în succesul" său.

Decizia Flynas are loc după ce o altă companie aeriană saudită low-cost, Flyadeal, a anunţat tot săptămâna aceasta că recrutează stewardese din regat.

În Arabia Saudită nu este în vigoare nicio lege care să le interzică femeilor saudite să lucreze în sectorul transporturilor aeriene, însă până acum majoritatea însoţitoarelor de zbor ale companiilor locale erau străine, mai ales filipineze.

În ultimul timp regatul saudit a lansat reforme economice şi sociale care, pe lângă dreptul femeilor de a urca la volan, au permis şi deschiderea de săli de cinema.

Totuşi, Arabia Saudită rămâne una din ţările cele mai restrictive din lume în ce le priveşte pe femei, aflate încă sub "oblăduirea" unui sistem de tutelă masculină care le obligă să obţină în prealabil permisiunea celei mai apropiate rude masculine - soţ, tată, frate sau chiar fiu - pentru aproape tot ce vor să facă, inclusiv pentru a călători sau pentru a se mărita.