Robert Fico a mai fost premier in perioada 2006-2010 si va prezenta noul cabinet pe 4 aprilie.

Pachetul de austeritate pregatit de Fico prevede in principal majorarea taxelor pentru bogati si corporatii incepand din Luna ianuarie, pentru a permite guvernului sa se incadreze in tintele fiscale asumate fata de Uniunea Europeana.

Partidul social-democrat din Slovacia, prezidat de Fico, a castigat alegerile din 10 martie asigurandu-si 83 din cele 150 de locuri in legislativ.

Standard & Poor's si Moody's au coborat in primele doua luni ale acestui an ratingul Slovaciei la "A", respectiv "A2", in principal din cauza crizei datoriilor de stat din zona euro. Capacitatea Slovaciei de a-si respecta angajamentele fiscale este astfel de importanta vitala pentru perceptia si increderea investitorilor.

Fico a reiterat duminica intentia viitorului guvern de a ridica incepand din ianuarie taxele pentru cetatenii cu averi mari si pentru companiile si bancile cu profituri inainte de taxe de peste 30 milioane euro. "Nu are sens sa ridicam taxele din acest an. Daca vor aparea semne ca deficitul din acest an va depasi tinta de 4,6% din PIB, vom apela la reduceri de cheltuieli", a spus prim-ministrul.

Guvernul si banca centrala slovaca anticipeaza ca economia va creste in acest an cu 2,3%, cea mai buna cifra din zona euro, in principal datorita exporturilor.