Premierul scoțian ia în calcul orice variantă pentru a opri Brexitul, inclusiv secesiunea

Nicola Sturgeon
Nicola Sturgeon, premierul Scoției și președinte al Partidului Naţional Scoţian, a declarat că ia în calcul orice variantă pentru a stopa Brexitul în Parlament, inclusiv o colaborare cu liderul laburist Jeremy Corbyn, scrie Reuters.
“Vom lucra cu oricine și vom lua în calcul orice opțiune pentru a stopa Brexitul”, a spus Sturgeon pentru BBC.
Ea a adăugat că Jeremy Corbyn, care a ceut anterior spriijinul opozanților săi pentru a-l înlătura pe Boris Johnson din fruntea Executivului de la Londra, trebuie să aibă o poziție clară pe Brexit.
Potrivit unui sondaj dat publicității săptămâna trecută, numărul scoțienilor care vor ca țara lor să se rupă de Regatul Unit al Marii Britanii, după Brexit, a ajuns la 52%.
Numărul celor care susțin independența este în creștere în ultimele luni, după demisia Theresei May și preluarea funcției de premier de către Boris Johnson. Acesta a declarat că va scoate Marea Britanie din UE la 31 octombrie 2019, indifferent dacă va exista un acord cu blocul comunitar sau nu.
Potrivit premierului scoțian Nicola Sturgeon, susținerea pentru un nou referendum de independență a fost clar demonstrată la alegerile europaralmentare din luna mai, când partidul său a câștigat detașat. “Scoția a respins Brexitul din nou!” a scris, atunci, pe Twitter, șefa guvernului de la Edinburgh.
Anterior, premierul scoţian declarase că un nou referendum pe tema independenţei este necesar să organizeze, înaintea încheierii legislaturii scoţiene în curs, în mai 2021, din cauza Brexitului.
Scoţia a respins independenţa într-un referendum organizat la 18 septembrie 2014, când tabăra ”Nu” a obţinut o o victorie cu 55,3% din voturile exprimate. Tabăra ”Da” a obţinut atunci 44,7% din sufragii.
La referendumul pentru ieșirea din UE, în 2016, Scoția a votat masiv pentru rămânerea Regatului în UE, ceea ce a determinat-o pe Nicola Sturgeon să propună organizarea unei noi consultări populare pe tema independenței țării față de Regatul Unit al marii Britanii.

Pe acelasi subiect:
Prima pagina pe scurt:
Bloomberg: Grupul Credit Suisse, dat în judecată de un fost bancher acuzat de spionaj economic în România. Nu pot să mă angajez nici măcar şofer la Uber
De ce se devalorizează leul: deficitul comercial al României a depășit 14 mld. euro, la 10 luni, și riscă să atingă 18 mld. euro, la finalul anului
Gabriela Firea amână aplicarea vinietei Oxigen până în martie 2020. Cine trebuie să plătească noua taxă
