Rezultatul referendumului pentru Brexit din iunie 2016 pune sub semnul intrebarii viitorul Marii Britanii, pentru ca Anglia si Tara Galilor au votat in favoarea iesirii din Uniunea Europeana, in timp ce Scotia si Irlanda de Nord pentru ramanere.

Parlamentul scotian a votat marti pentru organizarea unui referendum referitor la separarea de Marea Britanie in 2018 sau 2019, dar guvernul britanic trebuie sa isi dea acordul inainte ca scrutinul sa poata avea loc.

Dupa ce si-a asigurat mandatul din partea Parlamentului scotian, Sturgeon i-a trimis o scrisoare lui May prin care ii solicita oficial sa inceapa discutiile pentru facilitarea votului, ceva ce guvernul britanic a anuntat deja ca va respinge.

Guvernul Scotiei a publicat pe pagina sa de Twitter o fotografie a lui Sturgeon stand relaxata pe o canapea, cu mesajul ”premierul Nicola Sturgeon, la Bute House, Edinburgh, lucrand la proiectul final al scrisorii Section 30 adresata premierului Theresa May”.

Ordinul Section 30 este mecanismul oficial prin care guvernul britanic ar da temporar dreptul Adunarii Scotiene sa organizeze un referendum.

Potrivit presei, scrisoarea va fi trimisa premierului May in cursul zilei de vineri.

Scotienii au respins independenta la referendumul din 2014 cu 55% la 45%, dar Sturgeon afirma ca circumstantele s-au schimbat de atunci pentru ca, in timp ce Marea Britanie in ansamblul ei a a votat in favoarea Brexitului, scotienii au sustinut ramanerea in UE.

May a spus ca nu este momentul potrivit pentru organizarea unui nou referendum in timpul negocierilor complexe de doi ai pentru iesirea din UE.

Fotografia lui Sturgeon a fost publicata la doua zile dupa aparitia unei fotografii similare a lui May, semnand scrisoarea prin care a declansat oficial procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeana.

In fotografie, May este asezata la biroul din Downing Street, avand in spate un ceas, steagul britanic si un tablou in ulei care il infatiseaza pe primul premier britanic, Robert Walpole.