Regatul Unit urmează să părăsească Uniunea Europeană pe 12 aprilie, dar parlamentarii au respins covârşitor, de trei ori, acordul convenit de Theresa May cu Bruxellesul.

De asemenea, parlamentarii nu au reuşit să susţină niciuna dintre opţiunile alternative prezentate săptămâna trecută, scrie Agerpres.

Propunerile ce vor fi supuse la vot luni, începând cu ora locală 20:00 (19:00 GMT), includ un acord care prevede rămânerea Regatului Unit în uniunea vamală a UE şi un referendum asupra oricărui acord va fi convenit.

În acelaşi timp, presa britanică a relatat că miniştrii britanici pro-Brexit adepţi ai liniei dure au ameninţat cu demisia dacă premierul May este de acord cu rămânerea ţării în uniunea vamală a UE, opţiune care ar împiedica Londra să încheie acorduri comerciale cu alte ţări.

Totuşi, ministrul justiţiei David Gauke, care sprijină rămânerea Regatului Unit în UE, a declarat duminică pentru BBC că nu ar fi ''sustenabil'' pentru Theresa May să ignore voinţa parlamentului în cazul în care acesta optează pentru o alternativă mai ''soft''.

Potrivit presei britanice, Theresa May ar putea încerca să vină pentru a patra oară cu acordul său în parlament, posibil marţi, în speranţa că miniştrii pro-Brexit vor susţine documentul de teamă că altfel parlamentul va vota opţiunea rămânerii în uniunea vamală.

Dacă britanicii vor să evite părăsirea UE fără un acord, ei trebuie să solicite o amânare ce are nevoie de aprobarea tuturor celorlalte 27 de state membre.

Președintele CE: “Am avut multă răbdare cu britnicii. Dar chiar şi răbdarea se epuizează”

Preşedintele Comisie Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat duminică seara că UE a avut "multă răbdare" cu britanicii în cazul Brexitului, dar că aceasta este pe cale să se epuizeze.

"Cu prietenii noştri britanici am avut multă răbdare, dar chiar şi răbdarea se epuizează. Aş dori ca în câteva ore sau zile Marea Britanie să ajungă la un acord în privinţa căii de urmat", a afirmat Jean-Claude Juncker, invitat la o emisiune a postului public de televiziune Rai 1.

"Până în ziua de azi ştim la ce a spus nu parlamentul britanic, dar nu ştim la ce spune da", a adăugat preşedintele Comisiei Europene.

Referitor la organizarea unui nou referendum, Juncker a declarat că "este o chestiune care îi priveşte exclusiv pe britanici (...). Ei trebuie să decidă ce instrumente vor utiliza pentru a ajunge la capătul acestui proces".

Parlamentul britanic a respins vineri, pentru a treia oară, acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană. Documentul a fost respins cu 286 de voturi pentru şi 344 de voturi împotrivă.

După anunţarea rezultatului votului, premierul britanic Theresa May şi-a exprimat profundul regret că acordul convenit cu Bruxelles-ul a eşuat, avertizând că implicaţiile vor fi ''grave''. Şefa executivului de la Londra a spus că singura opţiune juridică existentă în prezent este ieşirea din Uniunea Europeană în data de 12 aprilie şi a menţionat că nu este timp suficient pentru a conveni sau a ratifica un acord.