"In urma cu cateva zile, presedintele Frantei cerea crearea unui guvern economic european si o mai buna coordonare in materie de politici economice; acum, el critica Bruxellesul pentru recomandari prea directe... Este un mic paradox in aceasta atitudine", a spus Rehn. "Eu credeam ca domnul Hollande chiar se angajase sa reformeze economia tarii sale", a adaugat comisarul UE.

Comisia Europeana nu poate dicta Frantei ce trebuie sa faca, a declarat miercuri presedintele Francois Hollande, dupa ce Bruxellesul a indemnat Parisul sa initieze reforma pensiilor anul acesta. "Comisia Europeana nu ne poate dicta ce trebuie sa facem. A comunicat pur si simplu ca Franta trebuie sa isi stabilizeze situatia bugetara", a declarat seful statului francez. "In privinta reformelor structurale, in special a reformei pensiilor, doar noi putem stabili care va fi calea cea buna pentru atingerea obiectivului", a insistat el.

Comisia Europeana a indemnat miercuri Franta sa initieze reforma sistemului de pensii si a pietei muncii, in schimbul acordarii unui termen de doi ani pentru aducerea deficitului public sub nivelul de 3%.