Presedintele Google merge in Coreea de Nord
Eric Schmidt
Presedintele gigantului de Internet american Google, Eric Schmidt, va merge in curand in Coreea de Nord, a confirmat joi diplomatia sud-coreeana. Schmidt are de gand sa intervina in favoarea unui american de origine coreeana, arestat in noiembrie, potrivit AFP.
"Am fost informati in legatura cu faptul ca el intentioneaza sa efectueze o vizita cu caracter privat", a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului sud-coreean al Afacerilor Externe, Cho Tai-Young. Guvernul de la Seul nu cunoaste in schimb nici data, nici motivul sejurului, a precizat el in cadrul unei conferinte de presa, noteaza AFP, preluata de Mediafax.
Google a refuzat sa confirme vizita despre care au relatat initial Associated Press si Wall Street Journal, afirmand ca deplasarea face parte dintr-o misiune umanitara condusa de fostul guvernator de New Mexico, Bill Richardson. Richardsson este familiar cu Coreea de Nord pentru ca a negociat eliberarea mai multor cetateni americani in ultimii 20 de ani.
Phenianul a anuntat, la sfarsitul lunii decembrie, arestarea, pe 3 noiembrie, a unui american de origine coreeana, Pae Jun-Ho, care a intrat in Coreea de Nord in calitate de turist si pe care regimul comunist il acuza ca a comis un "delict", fara alte precizari.
In 2010, fostul presedinte american Jimmy Carter a obtinut eliberarea lui Aijalon Mahli Gomes, condamnat la opt ani de munca silnica, pentru ca a intrat fara autorizatie in Coreea de Nord din China. Cu un an inainte, Bill Clinton a obtinut eliberarea a doua jurnaliste americane, Laura Ling si Euna Lee, arestate pentru ca au trecut frontiera din China.
Pe acelasi subiect:
Prima pagina pe scurt:
Elon Musk a promis un premiu de 100 mil. dolari celui care oferă cea mai bună tehnologie pentru captarea emisiilor de dioxid de carbon
Liberalizarea prețurilor la energie. Ce pași trebuie să urmeze cei care vor să încheie un nou contract de electricitate pe piaţa liberă
Italia se confruntă cu cea mai gravă recesiune de după război. Moody s amenință Roma cu retrogradarea, dacă nu folosește eficient resursele de la UE

Comentarii (0)