În 2020, expansiunea se va redresa la 1,2%, faţă de 1,6% prognozată anterior, arată Banca Centrală a Germaniei, potrivit Agerpres.

După ce a fost motorul creşterii economice din Europa mulţi ani, Germania este în prezent cel mai mare obstacol, ameninţând să deraieze redresarea extinsă a zonei euro după anii de criză financiară, deoarece escaladarea tensiunilor comerciale globale au exacerbat dificultăţile sale.

"Economia germană se confruntă în prezent cu o răcire semnificativă, în principal din cauza scăderii activităţii în industrie, în urma reducerii exporturilor. Deşi nu ne aşteptăm la extinderea perioadei de declin, există riscul să înrăutăţim şi mai mult estimările", se arată în raportul bianual al Bundesbank.

Inflaţia ar urma să se situeze la 1,4%, anul acesta, dar ţinând cont de încetinirea economiei ritmul de creştere al inflaţiei se va atenua mai mult decât s-a estimat anterior, previzionează Banca Centrală a Germaniei.

În 2020, inflaţia în Germania ar urma să ajungă la 1,5%, faţă de 1,8% estimat în decembrie şi sub ţinta Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

Industria auto germană este afectată de cererea mai slabă pe plan global, iar vânzările de automobile ar putea înregistra anul acesta al doilea declin de la criza financiară, avertiza recent Bundesbank.

În aprilie, Guvernul Germaniei a redus la jumătate estimarea privind avansul celei mai mari economii europene în 2019, reflectând încetinirea din ce în ce mai accentuată din industrie, care afectează exporturile.

Executivul de la Berlin se aşteaptă la o expansiune a economiei de 0,5% anul acesta. În ianuarie, autorităţile au înrăutăţit la 1% prognoza de creştere, de la un avans de 1,8% previzionat anterior.

Pentru anul viitor, Guvernul estimează o redresare a creşterii, până la 1,5%.

Şi principalele institute de cercetare economică din Germania şi-au redus la jumătate estimările privind creşterea ce va fi înregistrată de prima economie europeană în acest an şi au avertizat că ritmul de creştere ar putea să încetinească şi mai mult dacă Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană fără un acord.

În raportul lor bianual, cele cinci institute economice - Ifo (Munchen), DIW (Berlin), IfW, IWH (Halle) şi RWI (Essen) - estimează că, în acest an, PIB-ul Germaniei va înregistra o creştere de 0,8%, faţă de un avans de 1,9%, cât preconizau până acum.

Dacă încetinirea Germaniei se va înrăutăţi, vor creşte presiunile asupra BCE pentru a oferi mai multe măsuri în vederea stimulării creşterii economiei zonei euro.

Germania a fost mult timp motorul economic al zonei euro, însă, la finele anului trecut, a evitat la limită intrarea în recesiune şi, pe ansamblul anului 2018, a înregistrat cel mai slab ritm de creştere din ultimii cinci ani.

Analiştii apreciază că avântul PIB-ului Germaniei încetineşte, deoarece exportatorii sunt afectaţi de cererea globală mai slabă, disputele comerciale dintre SUA şi China şi Brexit. Aceste riscuri externe sunt parţial compensate de majorarea cheltuielilor de consum, sprijinite de piaţa solidă a forţei de muncă şi de ratele scăzute ale dobânzilor.