Negociatorul şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a avertizat luni împotriva riscului pe care îl prezintă problema irlandeză asupra negocierilor cu Londra referitoare la Brexit, informează France Presse, preluată de Agerpres.

"Cadrul acordului trebuie să conţină o soluţie clară şi operaţională privind Irlanda", a declarat Barnier în cursul unei conferinţe de presă în Irlanda. "Atât timp cât nu vom ajunge la acest acord, există un risc" ca aceste negocieri să nu ducă nicăieri, a avertizat el.

Potrivit responsabilului european, "doar o soluţie specifică Irlandei de Nord va funcţiona. Noi trebuie să ne punem de acord rapid înainte de luna iunie asupra mai multor puncte, asupra cadrului de aliniere, a vămilor şi reglementărilor".

Regatul Unit, ca şi UE afirmă că vrea să evite restabilirea unei frontiere "dure" între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda vecină, membră a UE, după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană la sfârşitul lunii martie 2019.

Citește și: Efecte de neimaginat. Brexitul redesenează harta Europei. Două țări s-ar putea reunifica

Intenţia este de a păstra Acordul de Pace din 1998, care a pus capăt a trei decenii de confruntări sângeroase între naţionalişti şi unionişti nord-irlandezi, consolidând legăturile între cele două teritorii.

În martie, britanicii acceptaseră să integreze în schiţa de acord privind retragerea din UE opţiunea unui "spaţiu reglementat comun" care să includă UE şi Irlanda de Nord, cel puţin până când o soluţie satisfăcătoare va fi propusă.

Această soluţie, zisă drept "backstop", se află pe masa negocierilor din cauza liniilor roşii trasate de Regatul Unit", a subliniat Barnier, Londra decizând să părăsească Uniunea vamală şi piaţa unică după Brexit.

La rândul său, premierul irlandez Leo Varadkar a afirmat de asemenea că "backstop nu este soluţia preferată de nimeni", adăugând că "liniile roşii impuse de Regatul Unit sunt principalele obstacole" în calea unei soluţii pentru Irlanda.

Duminică, într-un interviu acordat publicaţiei irlandeze Sunday Independent, Michel Barnier subliniase că "Brexitul a creat o problemă specifică în Irlanda, este deci responsabilitatea Regatului Unit să prezinte o soluţie practică".

El precizase că "progrese substanţiale" ar trebui să fie realizate până la Consiliul European din iunie, când conducătorii europeni vor evalua dacă problema irlandeză a fost rezolvată.