Acest lucru este posibil din cauza faptului ca Fondul de Pensii al Cadrelor Didactice din California (CalSTRS) s-a angajat sa investeasca 500 de milioane de dolari in fondul de investitii Cerberus, care a ajutat la infiintarea Freedom Group, potrivit CNN Money. Cifra reala a actiunilor detinute de CalSTRS la Bushmaster ar putea fi insa chiar mai mare de 6,7%.

In contextul masacrului de saptamana trecuta la scoala din Newtown, Connecticut, fondul american de investitii Cerberus Capital Management a anuntat marti ca va incepe imediat procedurile de vanzare a actiunilor pe care le detine la producatorul de arme Freedom Group. Cerberus a cumparat compania Bushmaster in 2006, iar ulterior a fuzionat aceste operatiuni cu alte companii din domeniu pentru a forma Freedom Group, potrivit CNBC, citat de Mediafax.

"Nu credem ca Freedom Group, o singura companie sau o singura persoana pot preveni violenta fara sens, folosirea ilegala sau procurarea ilegala a armelor si munitiilor", a se arata intr-un comunicat al Cerberus.

Presiunea asupra Cerberus a crescut in ultimele zile, dupa ce fondul de pensii al profesorilor din statul California a anuntat ca reanalizeaza investitiile in fond, in urma atacului de la scoala din Newtown.

In total, 20 de copii si sase adulti au fost ucisi in cadrul acestui atac armat asupra scolii din Connecticut. Din acest total, 16 copii erau in varsta de 6 ani si 4 copii aveau varsta de 7 ani, conform unei liste publicate de politia nationala.

Puternicul grup de lobby pentru arme din SUA tace pe retelele sociale dupa atacul de la Newtown

Puternicul grup de lobby pentru arme din Statele Unite pastreaza tacerea pe retelele de socializare dupa atacul armat de vineri, care a relansat o dezbatere asupra controlului armelor in aceasta tara, relateaza AFP, preluat de Mediafax.

Pagina de Facebook a National Rifle Association (NRA), care se lauda saptamana trecuta intr-un mesaj postat pe Twitter ca a primit 1,7 milioane de like-uri, nu era disponibila luni.

Contul principal al NRA pe Twitter, urmarit de aproximativ 63.800 de persoane, pastra si el tacerea, dupa postarea unui mesaj, vineri, in contextul in care organizatia a fost activa anterior pe Twitter, unde prezinta informatii despre arme, mentionand, de exemplu, ca statul Florida detine aproape un milion de permise de arme.

Dupa atac, apelurile la o inasprire a legislatiei s-au multiplicat. Senatoarea democrata Dianne Feinstein a anuntat duminica faptul ca va propune, inca de la intrarea in functiune a noului Congres, la inceputul lui ianuarie, o lege privind interzicerea pustilor de asalt.