O iesire din criza este "inevitabila", in primul rand pentru ca economia mondiala continua sa creasca, a explicat presedintele, in deschiderea conferintei sale anuale de presa, in fata a peste o mie de jurnalisti.

"In cazul celui mai nefavorabil scenariu pentru conjunctura internationala, situatia poate dura doi ani dar se poate corecta inainte", a declarat el.

"Vom folosi masurile pe care le-am utilizat cu succes in 2008", a explicat el, fara a-si detalia viziunea privind evolutia situatiei, considerand ca este posibila o atat revenire a rublei, cat si o noua depreciere si subliniind "numerosii factori de incertitudine".

In acelasi ton, presedintele, mai popular decat oricand, a asigurat ca programele sociale (cresterea pensiilor si salariilor functionarilor) vor fi mentinute, dar ca Guvernul va fi probabil constrans sa reduca unele cheltuieli sociale in functie de evolutia situatiei.

El a considerat "adecvate" masurile luate de Guvern si banca centrala in fata crizei, amintindu-i totusi primului ca nu "trebuie sa isi uite responsabilitatile".

Citeste si: Basescu anunta ca va sustine, la Consiliul European, cresterea nivelului sanctiunilor impuse Rusiei: “Usor, usor domnul Putin o sa renunte la aroganta”

Guvernul a adoptat o atitudine pasiva intr-o prima faza in fata deprecierii rublei, explicand ca ea depinde mai ales de factori externi (sanctiuni occidentale si scaderea cursului petrolului) si ca moneda va creste in cele din urma.

Dupa turnura dramatica a evenimentelor, el s-a alaturat eforturilor bancii centrale de a stinge incendiul, propunand masuri pentru sustinerea bancilor si discutand cu marile grupuri exportatoare despre mijloacele de a nu afecta prea mult moneda prin vanzarea de valuta.

UE cauta solutii de diminuarea efectelor crizei din Rusia

De cealalta parte, liderii UE dezbat joi viitorul relatiilor lor cu Rusia, angajata in conflictul din Ucraina si afectata de o criza financiara fara precedent, in reuniunea in care polonezul Donald Tusk isi face intrarea pe scena europeana.

Sefii de stat si de guverne urmeaza totodata sa dea unda verde planului de investitii in valoare de 315 miliarde de euro anuntat la sfarsitul lui noiembrie de catre Jean-Claude Juncker, noul presedinte al Comisiei Europene (CE) de o luna si jumatate.

Ei se reunesc in plin haos financiar in Rusia, o consecinta a sanctiunilor economice pe care i le-a impus Occidentul. "Situatia economiei rusesti va fi prezenta in mintea tuturor", noteaza un diplomat european. Presedintele rus Vladimir Putin, care a fost foarte discret pana in prezent, isi sustine conferinta de presa anuala.

Tusk, care a preluat functia de presedinte al Consiliului European la 1 decembrie, a programat inca de la primul sau summit o dezbatere asupra "strategiei" de adoptat fata de Moscova, potrivit mai multor surse europene. El a fost timp de sapte ani premierul Poloniei, una dintre tarile cel mai angajate in reactia europeana fata de conflictul armat din Ucraina.

Nicio noua sanctiune nu va fi decisa. UE "nu se afla in logica inaspririi", afirma un diplomat. "Nu prea avem chef sa-l provocam pe Putin", afirma altul. "Este necesar sa continuam calea politica", adauga o sursa franceza.

In plus, cei 28, care vor sa mentina un echilibru intre fermitate si dialog cu Moscova, urmeaza sa reflecteze la ceea ce este de facut dupa sanctiunile dure impuse in vara, pana in iunie 2015. "Toata lumea este de acord ca sanctiunile au un impact, dar ele nu sunt un scop in sine", apreciaza o sursa europeana, subliniind ca Rusia nu si-a modificat o iota politica fata de Ucraina.