"Directorul Rosneft a propus ca statul chinez sa devina actionar in una dintre cele mai mari companii producatoare de petrol. Autoritatile statului sustin aceasta idee si salutam participarea dumneavoastra", a declarat Putin, in cadrul unei intalniri cu vicepremierul Chinei, Zhang Gaoli. 

Rosneft, compania de stat care opereaza proiectul de exploatare pe campul petrolifer Vankor, a extras in al doilea trimestru din acest an 440.000 de barili de petrol zilnic, echivalentul a 4% din consumul Chinei intr-o zi. 

"Vankor este un proiect foarte promitator. In general suntem foarte prudenti atunci cand vine vorba de implicarea unor parteneri straini in acest proiect, dar, desigur, nu am stabilit niciun fel de restrictii pentru prietenii nostri chinezi", a afirmat Putin. 

Producatorul rus ar putea oferi participatia de pana la 49% Chinei, pentru o suma cuprinsa intre 4 si 5 miliarde de dolari, potrivit unui analist al Sberbank Investment Research, Valery Nesterov. 

Rusia incearca sa atraga investitii din China, dat fiind ca relatiile cu Europa si Statele Unite sunt tensionate, pe fondul crizei din Ucraina. De altfel, Rosneft a fost inclusa pe lista sanctiunilor impuse de SUA in 16 iulie. 

Rosneft este compania rusa care a incheiat cele mai multe acorduri cu China in ultima perioada. De exemplu, anul trecut, Rosneft a semnat un contract in valoare de 270 de miliarde de dolari pe 25 de ani cu pentru furnizarea de petrol cu compania de stat China National Petroleum. 

Grupul Rosneft produce aproximativ 40% din titeiul din Rusia, fiind liderul industriei petroliere din aceasta tara si este controlat in proportie de 70% de catre stat.