Centrala de la Akkuyu (sudul Turciei), prima facilitate de acest gen din Turcia, este un proiect estimat la 20 de miliarde de dolari care va fi construită de grupul rus de stat Rosatom.

Centrala va avea patru reactoare cu o capacitate de 1.200 megawaţi fiecare, prima unitate urmând să fie lansată în 2023, când se împlinesc 100 de ani de la fondarea Republicii Turce.

Potrivit estimărilor preliminare, 35-40% din lucrările de construcţie la viitoarea centrală ar putea fi efectuate de companiile turceşti, ceea ce ar putea da economiei Turciei un impuls de aproximativ 6-8 miliarde de dolari. Se estimează că în momentul în care va funcţiona la capacitate maximă centrala nucleară de la Akkuyu va produce 35 miliarde kilowaţi de electricitate şi va asigura peste 10% din necesarul de electricitate al Turciei.

În cursul perioadei de vârf a lucrărilor de construcţie, aproximativ 10.000 de oameni vor fi angajaţi, iar în faza operaţiunilor aproximativ 3.500. În total 248 de studenţi au urmat cursuri, în Rusia, pentru a lucra la centrală.

În 2013, Turcia şi compania rusă Rosatom au semnat un acord pentru a construi şi opera o centrală nucleară cu patru reactoare, cu o capacitate de 1.200 megawaţi, în provincia Mersin, de pe coasta Mării Mediterane. Iniţial, Rosatom a promis că primul reactor va fi gata până în anul 2019 .

Acest proiect a suferit numeroase întârzieri, inclusiv o scurtă oprire după ce în luna noiembrie 2015 un avion militar rus a fost doborât de către armata turcă, incident care a provocat cea mai gravă criză diplomatică dintre Turcia şi Rusia. Între timp, relaţiile bilaterale au revenit la normal, iar lucrările la centrala nucleară de la Akkuyu au putut fi reluate.

Rosatom a vândut mai multe reactoare nucleare unor ţări în curs de dezvoltare pe baza unui model conform căruia Rusia finanţează, construieşte şi operează centrala nucleară şi vinde energie electrică clientului, un model care a generat critici că Rusia utilizează politica energetică drept un instrument pentru atingerea unor obiective politice.

Puternic dependentă de importurile de energie, care costă anual aproximativ 50 de miliarde de dolari, Turcia a demarat un ambiţios program de construcţie de centrale nucleare.

Summit consacrat Siriei, la Ankara

Miercuri, Putin se va reuni la Ankara cu omologii săi din Turcia şi Iran pentru un summit consacrat Siriei, într-un context în care cele trei ţări au devenit "stăpânele jocului" în ţara devastată de anii de conflict civil, profitând de estomparea rolului jucat de Washington şi aliaţii acestuia.

Rusia, Turcia şi Iranul au lansat în ianuarie 2017 aşa-zisul proces de la Astana, care exclude Washingtonul şi face concurenţă negocierilor purtate în cadrul ONU, scrie France Presse, preluată de Agerpres.

Procesul de la Astana a reuşit să ducă la un acord privind crearea în Siria a patru "zone de dezescaladare", care a permis o diminuare a violenţelor în anumite sectoare, dar găsirea unei soluţii a conflictului sirian trenează, în principal din cauza intereselor contradictorii ale Moscovei, Ankarei şi Teheranului.

Cele trei sunt în acest moment principalele forţe din Siria, întrucât "au fost dispuse să investească resurse militare pentru a influenţa conflictul", a explicat Sinan UIgen, preşedintele Centrului pentru economie şi politică externă Edam din Istanbul. "Mult timp forţele occidentale nu au vrut să se angajeze militar în Siria, care astfel se regăseşte divizată în diferite zone de influenţă, reflectând prezenţa militară a acestor ţări", a menţionat profesorul invitat la Carnegie Europe.

SUA, care conduc o coaliţie internaţională antijihadistă şi au susţinut unele grupări considerate moderate ale opoziţiei împotriva regimului sirian, îşi concentrează în momentul de faţă eforturile din Siria asupra combaterii Statului Islamic, sprijinindu-se pe miliţii kurde şi fără a fi implicate cu întreaga lor pondere în vederea reglementării conflictului. La 30 martie, preşedintele american Donald Trump a afirmat chiar că americanii vor pleca "foarte curând" din Siria, în contextul în care Statul Islamic este pe cale să fie învins complet.

În ce le priveşte, Moscova şi Teheranul sunt principalele susţinătoare ale regimului preşedintelui sirian Bashar Al-Assad şi l-au ajutat să recucerească peste jumătate din teritoriul sirian. Turcia afirmă, la rândul său, că a "securizat", cu ajutorul unor grupări rebele siriene, 2000 de km pătraţi în nordul Siriei, în cadrul operaţiunilor sale dintre august 2016 şi martie 2017. În ianuarie a lansat o nouă ofensivă împotriva Unităţilor de Protecţie a Poporului (YPG), miliţie kurdă aliată a Washingtonului în lupta împotriva SI, dar considerată teroristă de Ankara. Astfel, 18 martie a "căzut" bastionul kurd Afrin.

"Procesul de la Astana este un mijloc prin care Turcia, Rusia şi Iranul încearcă să dirijeze acest război şi să-şi impună diverse interese", a apreciat Elizabeth Teoman, analistă la Institutul pentru Studiul Războiului ISW. Potrivit acesteia, Turcia încearcă să securizeze anumite teritorii pentru a le pune sub controlul rebelilor care-i sunt loiali, iar Moscova vrea să "protejeze bazele navale şi aeriene ruse de-a lungul Mării Mediterane". Iar dacă în teren Turcia este "un partener mai slab" decât Rusia sau Iranul, controlul extins de care se bucură în nordul Siriei "îi întăreşte poziţia în cadrul alianţei tripartite", a precizat analista.

Mai mulţi experţi americani evocă dorinţa Rusiei şi Iranului de a profita de tensiunile tot mai mari dintre Turcia şi SUA, generate mai ales de susţinerea americanilor pentru YPG. Preşedintele turc şi-a exprimat clar voinţa de continuare a ofensivei din Siria până la Minbej, oraş controlat de YPG, unde sunt instalaţi şi soldaţi americani.

"Moscova speră probabil să se folosească de furia Turciei împotriva americanilor, ceea ce ar servi intereselor ruse din Siria, dar şi de pe plan global, creând fisuri în cadrul NATO", a explicat Aron Lund, de la think-tank-ul american Century Foundation.

Elizabeth Teoman a mai apreciat că Rusia şi Iranul ar putea de asemenea "încuraja Turcia să desfăşoare cu prioritate operaţiuni care ar putea pune în pericol forţele americane, bloca aprovizionarea americanilor sau limita operaţiunile SUA".

Rămân, însă, unele puncte de disensiune între cele trei ţări, având în vedere susţinerea pe care o acordă unor tabere opuse. "Cooperarea turco-rusă este funcţională, dar are fricţiuni. Putin şi Erdogan exercită presiuni pentru a-şi îngrădi şi influenţa reciproc comportamentul", a notat Teoman.

Prin urmare, nu sunt de aşteptat prea multe rezultate concrete de la summitul prevăzut pentru miercuri la Ankara între preşedinţii turc, rus şi iranian. "Siria este foarte complicată şi chiar dacă ruşii şi alţii fac mari eforturi în sprijinul propriilor interese, nu se vede că ar avea un control bun asupra situaţiei", a conchis Aron Lund, citat de AFP.