Departamentul Trezoreriei a impus masuri contra a opt entitati si persoane fizice care i-au acordat sprijin lui Ghennadi Timcenko, un comerciant de gaz marcant sanctionat anterior pentru presupusele sale legaturi cu Kremlinul.

De asemenea, au fost vizate doua entitati ce ar fi acordat sprijin lui Boris Rotenberg, un om de afaceri rus si aliat al presedintelui Rusiei Vladimir Putin.   

"Actiunea noastra de astazi ne arata determinarea de a mentine presiunea asupra Rusiei pentru incalcarea dreptului international si alimentarea conflictului din estul Ucrainei", a declarat Trezoreria. 

13 persoane acuzate de comiterea unor "violari grave" eludand sanctiunile au fost adaugate pe lista neagra americana si vor avea eventualele lor active din Statele Unite inghetate. 

SUA au sanctionat joi si patru fosti oficiali ucraineni, apropiati ai fostului presedinte inlaturat Victor Ianukovici, pentru folosirea ilicita a bunurilor publice. Cinci operatori portuari activi si o companie de feriboturi din Crimeea au fost de asemenea vizati de Trezoreria SUA. 

La sfarsitul lunii iunie, europenii au prelungit oficial pana la sfarsitul lunii ianuarie 2016 sanctiunile economice grele impuse Rusiei pentru rolul ei in conflictul din Ucraina. Noile sanctiuni americane au fost de asemenea impuse ca raspuns la actiunile Rusiei in Ucraina.

La randul sau, miercuri, presedintele Vladimir Putin, a semnat decretul care permite distrugerea, din 6 august, a produselor agricole aflate sub incidenta embargoului impus de Rusia si interceptate la intrarea in tara, relateaza Interfax, preluata de Agerpres.

"Se dispune ca produsele agricole, materia prima si alimentele, interceptate la intrarea pe teritoriul rus, provenind din state care au decis sa impuna sanctiuni economice impotriva unor persoane juridice sau fizice din Federatia Rusa sau care s-au alaturat unei astfel de decizii si al caror import este interzis in Rusia, sa fie distruse din 6 august 2015", mentioneaza decretul prezidential. 

Sub incidenta decretului nu intra marfurile aduse de persoane fizice pentru uz personal sau produsele destinate sa fie transportate in terte tari. 

Guvernului rus i-a fost dat ordin sa stabileasca procedura de distrugere a produselor agricole vizate de embargo, iar Ministerul Agriculturii a elbaorat deja regulile. 

A ramas nerezolvata o singura problema: modalitatea de eliminare a produselor care ar putea dauna mediului, cum ar fi cele din carne.

Moscova a decretat in august 2014 un embargou la majoritatea produselor alimentare ce provin din tari care sanctioneaza Rusia pentru rolul sau in criza ucraineana, in principal state membre ale UE si SUA.  In prezent, produsele, care intra sub incidenta embargoului, trebuie sa fie returnate expeditorilor.