Imprumuturile cu restante la plata mai mari de trei luni reprezentau 29,3% din sold la mijlocul anului trecut, potrivit celor mai recente date publicate de Banca Greciei.

Stabilizarea creditelor neperformante este cea mai dificila provocare pentru bancile elene in acest an si o conditie cheie pentru revenirea la normal a creditarii in economia Greciei, potrivit cotidianului elen Kathimerini.

Oficiali din sectorul bancar estimeaza ca imprumuturile neperformante reprezentau aproape 35% din total la sfarsitul lunii decembrie si se asteapta ca trendul de crestere sa se mentina pe parcursul anului 2014, chair daca intr-un ritm mai lent.

Marile banci elene sunt prezente si in Romania. Astfel, Eurobank detine Bancpost, National Bank of Greece este prezenta prin Banca Romaneasca, iar Piraeus Bank si Alpha Bank au operatiuni sub brand propriu.

Institutiile de credit elene au fost recapitalizate cu 28 de miliarde de euro de la Fondul Elen pentru Stabilitate Financiara. In urma procesului de recapitalizare, statul elen a preluat participatii majoritare la toate cele patru banci, in timp ce la Eurobank detine si controlul managementului.

Fondul de investitii BlackRock va publica in perioada urmatoare un raport, intocmit la cererea autoritatilor de la Atena, care va arata daca bancile elene au nevoie de capital suplimentar, in principal din cauza creditelor neperformante.