Scrutinul va avea loc la doar cateva luni dupa ce Scotia va sarbatori 700 de ani de la victoria militara de la Bannockburn, impotriva Angliei.

Votul va oferi scotienilor posibilitatea sa isi foloseasca resursele vaste si talentul pentru a construi o tara mai buna, sau sa continue cu sistemul impus de Westminster, care nu ne avantajeaza deloc”, a declarat Salmond. Acesta incearca sa convinga populatia ca, numai in urma ruperii oricaror legaturi cu Londra, Scotia va putea sa intre in randul micilor, dar bogatelor tari europene.

Pe de alta parte, premierul britanic David Cameron si liderul laburist Ed Miliband ar putea milita pentru istoria bogata a Regatului si realizarile sale din trecutul apropiat, intr-o incercare de a mentine uniunea in teritoriu. Cei care isi doresc acest lucru ar putea profita si de nesiguranta viitorului economic al Scotiei, care ameninta statul in cazul unui vot pentru independenta.

Criza financiara care a dus la prabusirea bancii de investitii Lehman Brothers in 2008 si a reprezentat una din cauzele recesiunii la nivel global, a afectat intr-o masura si mai mare tarile de talia Islandei si Irlandei, pe care Salmond isi propusese la un moment dat sa le depaseasca. In plus, nu este clar daca o Scotie independenta s-ar mai califica sau nu ca membru al Uniunii Europene, sau ce moneda va folosi.

Desi Partidul National Scotian, din care face parte si Alex Salmond, domina scena politica din regiune, sondajele arata ca scotienii privesc cu prudenta perspectivele unei independente totale, preferand mai degraba sa isi castige o libertate mai mare, dar tot in cadrul Marii Britanii. Doar 30-40% dintre locuitori ar vota in acest moment pentru o desprindere a tarii din Regat.

Intr-o miscare necaracteristica Marii Britanii, unde varsta legala pentru a participa la vot este de 18 ani, David Cameron a aprobat cererea lui Salmond de extindere a acesteia, astfel incat sa ii includa si pe tinerii de 16 si 17 ani.