Van Rompuy, care reprezinta la Bruxelles guvernele Uniunii Europene, a adaugat ca efectele economice ale crizei din zona euro, precum cresterea redusa a PIB, persista, insa pericolele privind existenta monedei comune au fost depasite.
 
"Pericolul existential pentru euro a fost depasit. Am vazut pe pietele financiare. Exista o convergenta mai ridicata si in privinta randamentelor obligatiunilor guvernelor din zona euro", a spus Van Rompuy, prezent la un eveniment organizat de centrul de cercetare German Marshall Fund of the United States.
 
Imbunatatirea situatiei din zona euro se poate vedea si la nivelul cursului de schimb al monedei europene, a afirmat el.
"Euro este chiar prea puternic pentru exportatorii nostri. Moneda a devenit, in contextul crizei din unele tari emergente, un plasament sigur pentru investitori", a spus Van Rompuy.
 
Premierul Frantei, Jean-Marc Ayrault, a declarat, de asemenea, saptamana trecuta, ca euro este "un pic supraevaluat", adaugand ca aceasta este si opinia Fondului Monetar International, noteaza Mediafax.