Aceasta interdictie se refera la carnea de vita, porc si de pasare, peste, branza, lapte, legume si fructe provenind din Statele Unite, Uniunea Europeana, Australia, Canada si Norvegia.

Interdictia va putea fi ridicata insa daca "partenerii nostri vor da dovada de o abordare constructiva", a declarat Medvedev intr-o interventie televizata. "Toate aceste masuri nu sunt decat un raspuns (la sanctiunile occidentale, n.red.). Noi nu vrem o astfel de evolutie a situatiei. Nu exista nimic pozitiv in sanctiuni", a continuat el. "Sper sincer ca pragmatismul economic va prevala in fata considerentelor politice stupide in cazul partenerilor nostri si ca se vor gandi sa nu izoleze sau sa sperie Rusia", a adaugat premierul.

In plus, embargoul nu se refera la alimentele pentru bebelusi si cetatenii rusi vor putea in continuare sa cumpere din strainatate, desi orice tentativa de a profita de situatie pentru a revinde produsele interzise va fi "aspru pedepsita".

Lista completa a produselor supuse embargoului a fost publicata pe site-ul Guvernului de la Moscova.

Premierul rus, Dmitri Medvedev, a amenintat totodata ca va interzice survolarea teritoriului rus de catre avioanele companiilor aeriene care efectueaza curse intre Europa si Asia via Siberia, cea mai scurta ruta, in replica la sanctiunile occidentale impuse Rusiei.

Medvedev a precizat ca inchiderea spatiului aerian rus pentru aceste curse, care ar provoca importante costuri cu carburantul pentru companiile aeriene, este o "masura grava", considerata un raspuns la incetarea activitatilor principalului transportator aerian low-cost al Rusiei, Dobrolet, provocata de sanctiunile occidentale.

UE isi rezerva "dreptul de a adopta masuri" dupa sanctiunile impuse de Rusia

Uniunea Europeana a anuntat joi ca isi rezerva "dreptul de a adopta masuri" impotriva Moscovei, dupa decizia "clar politica" a autoritatilor ruse de a interzice pentru un an majoritatea produselor alimentare provenind din Europa si Statele Unite, relateaza AFP, potrivit Mediafax.

"Dupa evaluarea completa de catre Comisia Europeana (CE) a masurilor luate de Federatia Rusa, ne rezervam dreptul de a adopta masurile adecvate", a afirmat Frederic Vincent, un purtator de cuvant al CE.

Miercuri seara, Kremlinul anunta ca Rusia va interzice sau va limita timp de un an importurile de produse agroalimentare din tarile care au adoptat sanctiuni economice antiruse.

"In scopul protejarii intereselor nationale ale Federatiei Ruse (...), am ordonat interzicerea sau limitarea timp de un an a importurilor anumitor tipuri de produse agricole, de materii prime si de produse alimentare provenind din tarile care au dispus sanctiuni economice contra Rusiei", a declarat presedintele rus, Vladimir Putin.

Rusia a decis miercuri sa limiteze importurile de animale din Italia, Bulgaria si Grecia, invocand existenta unor boli, informeaza AFP, vorbind despre un "razboi comercial" intre Moscova si Occident,

Agentia Sanitar-Veterinara rusa, Roselkoznadzor, a decis limitarea exporturilor de animale vii din mai multe regiuni din Italia, Bulgaria si Grecia. De asemenea, Rusia a dispus suspendarea importurilor de carne de vita si de bovine vii din Romania.

"Moscova este acuzata frecvent ca recurge la arma comerciala, invocand motive sanitare, ca instrument de presiuni diplomatice asupra tarilor vecine. De la inasprirea sanctiunilor occidentale impotriva sa, Rusia interzice aproape zilnic importurile de noi produse alimentare invocand protectia consumatorilor", noteaza AFP.

Rusia propune Turciei suplimentarea exporturilor de fructe si legume

Rusia va propune Turciei sa suplimenteze exporturile de fructe si legume pentru a compensa interzicerea produselor similare din Polonia si Republica Moldova, afirma Serghei Dankvert, seful Roselhoznadzor, citat de Itar-Tass.

"Turcia a reusit sa suplimenteze rapid exporturile de fructe si legume", a precizat Dankvert.

Rusia a interzis, la 1 august, importurile de fructe si legume din Polonia si Republica Moldova.

Finlanda va cere UE compensatii pentru pierderile generate de sanctiunile privind conflictul Rusia-Ucraina  

Premierul Alexander Stubb si-a anuntat intentia de a cere "o anumita forma de compensatii" Uniunii Europene, daca sanctiunile impuse Rusiei vor afecta economia finlandeza, relateaza AFP.

"Daca sanctiunile vor afecta intr-o maniera disproportionata Finlanda, vom solicita sustinerea partenerilor europeni", a declarat premierul Stubb.

"Trebuie sa ne conformam principiului solidaritatii economice. Concret, aceasta inseamna ca statele membre cele mai afectate in urma sanctiunilor vor primi o anumita forma de compensatii", a adaugat el.

Premierul Stubb nu a precizat despre ce fel de compensatii ar putea fi vorba.