"Vom lupta pentru cota noastra de piata din Europa. Ne vom majora discountul pentru titeiul Urals. Insa nu cred ca petrolul din Arabia Saudita va ocupa usor rafinariile care in mod traditional au utilizat petrolul nostru. Acest lucru nu este usor din punct de vedere tehnic", a declarat sursa guvernamentala, informeaza Agerpres.

Declaratia oficialului rus ar putea fi un mesaj catre OPEC, in avanpremiera reuniunii ministeriale din 4 decembrie, ca Rusia nu este dispusa sa-si reduca productia de petrol, principalul sau produs de export.  

Traderii sustin ca titeiul din Arabia Saudita, Irak si alte tari din Orientul Mijlociu a fost livrat recent catre Europa, pentru prima data in ultimii ani, pe masura ce lupta pentru cota de piata s-a intensificat odata cu scaderea pretului titeiului.

Potrivit Wall Street Journal, Arabia Saudita a fost cea mai activa, oferind reduceri de pret de pana la 1,7 dolari per baril fata de pretul de referinta pentru titeiul United Arab Emirates. Anterior, Arabia Saudita isi vindea petrolul la un pret mai mare cu 10 centi decat petrolul United Arab Emirates.  

Cu toate acestea, o noua reducere a pretului titeiului va pune si mai multa presiune pe bugetul Rusiei, tara care realizeaza jumatate din venituri din exporturile de petrol si gaze naturale. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu)