Dupa retrogradarea anuntata vineri seara, premierul interimar Yves Leterme a cerut politicienilor implicati in negocieri sa ajunga la un consens inainte de deschiderea de luni a pietelor financiare.

Leterme se teme ca dobanzile cerute Belgiei pe piete ar putea urca peste niveluri sustenabile in absenta unui acord politic.

Potrivit acordului, Belgia isi va reduce deficitul bugetar la 2,8% din PIB anul viitor, de la 3,6% din PIB in 2011, si va ajunge pana in 2015 la paritate intre veniturile si cheltuielile statului.

Analistii considera ca interventia S&P a fost un factor decisiv in urgentarea negocierilor de la Bruxelles, dupa aproape 19 luni de blocaj politic. Totusi, decizia agentiei de rating va impinge probabil dobanzile platite de Belgia pe piete la noi maxime, de la nivelul actual de 5,89% pentru obligatiunile pe zece ani, oricum destul de ridicat.

Fortele politice din Belgia nu au reusit sa formeze o coalitie de guernare si un cabinet dupa alegerile din iunie 2010.

Inima Uniunii Europene, aproape de infarct. Tara care-si cauta guvern de un an si jumatate se sufoca sub greutatea datoriilor