Noul presedinte al Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, refuza, cu doar cateva ore mai devreme, ca aceasta institutie sa joace rolul de ultim creditor al statelor din zona euro, dupa modelul Rezervei Federale a Statelor Unite, invocand ca argument respectarea tratatelor in vigoare. 

Sarkozy a insistat tot dicursul sau asupra necesitatii consolidarii cuplului franco-german si a anuntat ca o va primi luni, la Paris, pe Angela Merkel, cu scopul de a "avansa impreuna unele propuneri franco-germane pentru garantarea viitorului Europei". 

"Franta militeaza impreuna cu Germania pentru un nou tratat european care sa refondeze si sa regandeasca organizarea Europei. Mai multe responsabilitati asumate in fata popoarelor de catre un adevarat guvern economic, aceasta este viziunea noastra despre viitorul zonei euro si viitoarea reforma a tratatelor", a subliniat Nicolas Sarkozy.

Polonia, care detine presedintia Uniunii Europene pana la sfarsitul anului, si-a exprimat, tot joi, dorinta de revizuire rapida a Tratatului european de la Lisabona, pentru a face fata provocarilor crizei. 

Berlinul si Parisul,au insa pareri divergente asupra caii de urmat. Germania vrea sa impuna o disciplina bugetara de fier membrilor zonei euro, dar refuza o solidaritate financiara intre europeni, pe care Parisul o reclama prin intermediul BCE, emiterii de euroobligatiuni sau unei consolidari a fondurilor de salvare a zonei euro. 

Mario Draghi a reafirmat ca BCE refuza sa joace rolul de scut in fata crizei, oferind totusi o poarta deschisa in acest sens.  "Exista un tratat. Nu trebuie sa cerem BCE sa faca lucruri in afara tratatului", a subliniat el in fata membrilor Parlamentului European (PE), la Bruxelles. A sugerat ca BCE ar putea sa faca mai mult daca Guvernele statelor din zona euro adopta un pact bugetar cu scopul de a evita o repetare a crizei actuale. 

"Ceea ce s-a facut pentru Grecia, intr-un context foarte particular, nu se va repeta", iar niciun stat din zona euro nu va mai fi, de-acum, "pus in incapacitate de plata", a promis Sarkozy, referindu-se la un ajutor exceptional acordat de UE pentru a evita falimentul acestei tari. 

Sarkozy a apreciat ca se anunta "un nou ciclu economic", care "va fi un ciclu de reducere a datoriilor", apt sa incline "balanta economiei spre munca si productie".