Guvernul condus de Angela Merkel a decis reducerea TVA în ideea de a ajuta cea mai mare economie europeană să îşi revină după şocul provocat de pandemia de coronavirus.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în Germania a scăzut la minus 0,2% în luna august comparativ cu luna iulie şi la minus 0,1% comparativ cu luna august a anului trecut, în condiţiile în care analiştii intervievaţi de Reuters mizau pe o inflaţie stabilă atât în ritm anual cât şi în raport cu luna iulie.

Este vorba de primele cifre negative înregistrate de Germania după luna mai 2016.

"Rata inflaţiei este influenţată, printre altele, de scăderea TVA intrată în vigoare la 1 iulie 2020", a precizat într-un comunicat Oficiul federal de statistică (Destatis), scrie Agerpres.

Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) a fost redusă în Germania de la 19% la 16% începând cu 1 iulie, o măsură de relansare al cărei cost în termeni de diminuare a veniturilor fiscale este estimat la 20 de miliarde de euro.

Guvernul de la Berlin speră că această reducere precum şi alte măsuri de stimulare vor ajuta companiile şi consumatorii să îşi revină mai rapid după şocul coronavirusului care în al doilea trimestru a aruncat economia germană în cea mai gravă recesiune din istorie.

Economistul ING, Carsten Brzeski a subliniat că reducerea cotei de TVA a fost mai vizibilă în preţurile pentru alimente şi haine, în timp ce în cazul serviciilor inflaţia a rămas aproape neschimbată. Cu toate acestea, datele venite din Germania arată că "cel puţin pentru moment, pericolul deflaţionist este mai ameninţător decât cel inflaţionist", a adăugat Brzeski.

Atât în Germania cât şi în zona euro în ansamblu, inflaţia rămâne mult sub obiectivul avut în vedere de Banca Centrală Europeană, respectiv o creştere a preţurilor inferioară dar apropiată de 2% pe an.