Propunerea a fost făcută de către ministrul de stat în guvernul britanic, Michael Gove, considerat numărul doi al cabinetului premierului Boris Johnson, ca o modalitate de a stăvili sprijinul crescând al societăţii din Scoţia în favoarea independenţei, oferindu-i liderei Partidului Naţional Scoţian (SNP) - cel mai mare partid politic din Scoţia - o participare directă la reuniunile politice care au impact asupra întregii Marii Britanii, a relatat FT, potrivit Agerpres.

”Lui Johnson nu îi place ideea ca Sturgeon să fie considerată ca fiind la acelaşi nivel politic ca el”, a declarat o sursă, citată de publicaţia britanică.

În Scoţia, 54% dintre locuitori se pronunţă în prezent în favoarea independenţei, conform unui recent sondaj, motivat şi de percepţia că guvernul semiautonom al Scoţiei a gestionat epidemia de COVID-19 mult mai bine decât guvernul Regatului Unit.

La sfârşitul lunii iulie, Johnson a efectuat o vizită în Scoţia, într-o încercare de a îndepărta riscul unui nou referendum asupra independenţei, pe fondul tensiunilor crescânde între Londra şi Edinburgh.

Guvernul de la Edinburgh, favorabil independenţei Scoţiei, potrivit Reuters - o opţiune susţinută de acum de o majoritate restrânsă a populaţiei, conform unor sondaje de opinie - refuză să părăsească Uniunea Europeană şi îl acuză pe Boris Johnson că a gestionat nesatisfăcător criza sanitară.

"Pentru mulţi naţionalişti, ultimele trei luni au exemplificat cum ar putea Scoţia să se guverneze mai bine ca o ţară mică, independentă", a scris John Curtice, politolog la Universitatea Strathclyde.

Sturgeon a cerut un referendum pentru independenţă după ce Marea Britanie a părăsit în mod oficial Uniunea Europeană pe 31 ianuarie, în urma referendumului pentru Brexit din 2016. Ea susţine că Scoţia este scoasă din UE împotriva voinţei sale.

Johnson a exclus un alt referendum, insistând că problema a fost soluţionată cu votul din 2014 "o dată într-o generaţie", când 55% s-au opus independenţei.

La referendumul pentru Brexit din 2016, 62% dintre alegătorii scoţieni au optat să rămână în UE, în timp ce în Marea Britanie, 52% s-au pronunţat pentru Brexit.