Premierul Alenka Bratusek si ministrul de Finante Uros Cufer au aratat intr-o conferinta de presa ca planul are rolul sa redreseze finantele publice si sa stimuleze cresterea economica.

Sectorul bancar are in portofoliu credite indoielnice de circa 7 miliarde de euro, reprezentand 20% din PIB, existand riscul ca Slovenia sa devina a sasea tara din zona euro care sa ceara ajutor international, dupa Cipru, Spania, Portugalia, Irlanda si Grecia.

Autoritatile de la Ljubljana vor sa evite cu orice pret aceasta varianta, avand in vedere conditiile dure impuse Ciprului.

Intre masurile anuntate se numara majorarea TVA de la 20% la 22%. In cazul produselor de baza, TVA va urca de la 8,5% la 9,5%. Guvernul urmeaza sa introduca un impozit funciar si imobiliar din ianuarie 2014, in loc de 2015 cum era prevazut initial.

De asemenea, Executivul va propune Parlamentului privatizarea integrala a 15 companii de stat, intre care banca NKBM, grupul de telecomunicatii Telekom, compania aeriana Adria Airways, aeroportul din Ljubljana si producatorul agro-alimentar Zito.

Guvernul a renuntat insa la introducerea unui impozit de criza care urma sa fie aplicat tuturor cetatenilor, masura facand parte dintr-un "plan B", a precizat premierul.

Potrivit Executivului, planul pastreaza un echilibru intre masuri de reducere a costurilor si de crestere a incasarilor, fiind prevazute economii anuale de 1 miliard de euro.