"Am avut o luna aprilie si o luna mai foarte calduroase, ceea ce a afectat inflorirea si a dus la pierderea unei parti a recoltei", a declarat secretarul general al Federatiei Spaniole a Producatorilor de Ulei de Masline (Infaoliva), Enrique Delgado. 

Situatia a fost agravata de valul de caldura din vara, inregistrat in special in sudul tarii, din cauza caruia "maslinele au greutate mai mica" si, implicit, scade productia de ulei, a adaugat el.

Recolta din acest an va fi de 1,1-1,2 milioane de tone, cu aproape o treime mai mica decat in 2014. 

"Dar, daca nu ploua in curand, s-ar putea sa ajungem si la 850.000 de tone, adica la mai putin de jumatate prin comparatie cu anul precedent", a mai spus Enrique Delgado. 

El a precizat ca fenomenul nu are nicio legatura cu bacteria Xylella fastidiosa, care a afectat culturile de maslini din Italia. 

In aceste conditii, Spania a importat ulei de masline, mai ales din Tunisia, pe care apoi l-a revandut in afara Uniunii Europene, pentru a-si pastra cota de piata din acele state.

Spania furnizeaza 45 % din necesarul mondial, ceea de ii asigura primul loc pe glob, inaintea Italiei, la comercializarea uleiului de masline. 

Importurile Spaniei de ulei de masline s-ar putea tripla in 2015, pentru a ajunge la 170.000 de tone, cu toate ca, dupa cum a recunoscut Delgado, exista probleme intrucat si alte state mediteraneene se confrunta cu scaderi ale recoltei de masline. 

"Din fericire, preturile nu au crescut in mod vertiginos", lucru care ar fi putut "speria consumatorii", a remarcat secretarul general al Infaoliva, exprimandu-si convingerea ca exista cantitati suficiente de ulei de masline pentru a satisface cererea la nivel mondial.