"Treaba noastra este sa ne asiguram ca exista servicii adecvate de sanatate, educatie si transport pentru populatie", a declarat Jose Luis Moreno Casas, oficialul care supravegheaza vanzarile de birouri, potrivit Bloomberg.

Guvernele regionale din Spania controleaza mai mult de o treime din cheltuielile publice si au, astfel, un rol important in planurile autoritatilor centrale pentru reducerea deficitului bugetar.

Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a prezentat, saptamana trecuta, noi masuri de austeritate, diminuari de cheltuieli si majorari de taxe, totalizand 65 de miliarde de euro. Al treilea pachet de masuri de austeritate trebuie sa ajute tara sa evite un ajutor financiar pentru intreaga economie, dupa ce s-a inteles cu statele zonei euro pentru un program de pana la 100 de miliarde de euro destinat bancilor.

Fondurile obtinute din vanzarea celor 100 de cladiri de birouri vor fi folosite pentru a asigura servicii populatiei si pentru a diminua deficitul regiunii Madrid, care anul trecut a fost echivalent cu 2,2% din PIB.

Primele 15 proprietati care vor fi scoase la vanzare au o valoare de 62 de milioane de euro, potrivit Tinsa, cea mai mare companie de evaluare din Spania. Termenii licitatiei vor fi facuti publici pana la sfarsitul lunii iulie, iar investitorii vor avea la dispozitie patru luni pentru a transmite oferte.

"Avem sute de cladiri pe care le putem vinde, dar vrem sa incepem lichidarea portofoliului imobiliar cu cele mai bune active", a spus Moreno.

Primele proprietati vor fi vandute in noiembrie, iar ulterior loturi de cladiri vor fi prezentate pentru licitatie la fiecare patru luni.

Madridul analizeaza vanzarea de cladiri ale unor spitale, scoli, universitati si camine pentru batrani in fazele ulterioare ale planului pe trei ani, a spus oficialul. Autoritatile regionale din Madrid detin 36 de spitale, 1.700 de scoli si 40 de camine pentru batrani.