Japonia este deseori invocata ca exemplu pentru efectele negative ale deflatiei. Dupa 15 ani de scadere continua a preturilor si stagnare a economiei, tara a avut nevoie de reformele agresive, controversate, pentru a reveni pe crestere economica. Ritmul de crestere al economiei americane este cu 15% sub potentialul real si exista slabe perspective de accelerare in viitorul apropiat", a afirmat Stiglitz, intr-un discurs la Johannesburg, transmite Bloomberg, citatat de Mediafax.

Fed a declansat in 2008 o campanie fara precedent de stimulare a economiei, in urma crizei financiare.  Potrivit planului de buget prezentat marti de administratia Obama, economia SUA va avansa in acest an cu 3,1%, fata de 1,9% in 2013, iar somajul va fi de 6,9%. 

Perspectivele Europei sunt mai slabe, iar Spania si Grecia risca depresiune, cu consecinte uriase asupra potentialului viitor de crestere, a spus Stiglitz, adaugand ca economia regiunii este probabil sa aiba in continuare o evolutie slaba in anii viitori. 

Stiglitz a criticat politica de tintire a inflatiei aplicata de Banca Centrala Europeana, considerand ca nu este adecvata intr-un mediu cu cerere scazuta si somaj in crestere.  BCE are ca tinta un nivel al inflatiei de aproape 2%.  Tintirea inflatiei este tot mai discreditata, in urma crizei din 2008, a spus economistul, explicand ca aceasta politica distrage atentia de la lucruri mai importante. 

Stiglitz (71 de ani) a fost presedinte al Comitetului consilierilor economici ai administratiei Clinton, iar ulterior economist sef la Banca Mondiala. A fost un sustinator puternic al masurilor monetare fara precedent ale Fed. 

In 2001, Stiglitz a primit premiul Nobel pentru economie.